Uncategorized

si el a plecat…dar unde?

cite una e in dreptul fiecaruia dintre noi…speciala sau nu, ea isi asteapta ceasul potrivit de Creator pentru a se ajuta tarina sa devina din nou pamint arabil si sufletul pentru a se inalta la cel ce l-a daruit…si cum darul prim de viata paminteasca nu ar fi fost suficient, Creatorul a gindit ca moartea(ea e ea) poate fi pentru toti cei ce aleg sa creada in valoarea sacrificiului nepamintean al lui Crisots ca o poarta spre casa vesnica…moartea spunea cineva inseaman doar o schimbare de adresa…

dar unde s-a dus el? una din cele mai acide voci in media post decembrista, omul care era suparat pe tot ce nu mergea si articula ca un profesor orice nobil cetatean pe care-l prindea c-a aparut in fata istoriei cu lectia neinvatata…Octavian Paler.. a parasit existenta paminteasca sper un alt tarim…posesor si al unui premiu acordat de RVE Sibiu vreau sa cred ca in viata asta de carturar razboinic a avut timp sa respire o data cu Cerul si sa-L inteleaga pe Cristos ca Cel ce-l poate ridica mai sus de unde era…

a circulat si inca mai circula un material pe care Paler nu si l-a atribuit…altii i-au coferit aceasta postura…un fel de eseu intitulat “Interviu cu Dumenzeu” – il voi afisa mai tarziu – a demonstrat ca-si stie limita prin faptul ca nu a acceptat onorul de a trece in dreptul sau ceea ce nu-i apartinea – imi plac oamenii ce-si cunosc limitele si incearca fara zgomot sa le depaseasca – si pentru asta jos palaria domnu’ Paler…

Octavian Paler nu mai raspunde la telefon , nu mai apare la tv, pentru ca Octavian Paler s-a dus sa apara la un alt talk-show, unde moderatorul este si Creatorul Universului…

Iti voi reciti articolele stimabile, pentru ca prin ele inca ajuti temporaneitatea din noi…

 o bucata din Octavian Paler:

“Bine zicea Esop. Adevarul nu e niciodata pur si aproape niciodata simplu. Ideea mea despre moarte e una goala, fara nici o promisiune. Nu ma pot agata in ea de nimic. Ceea ce m-a blocat de cate ori m-am temut ca ar putea exista un “maine” cand viata n-ar mai fi decat o umilinta continua, fara nici o scapare, a fost gandul ca, o data pasul facut, nu ai cum sa-l regreti. Moartea nu e “un sfarsit”. E “sfarsitul”. N-am, probabil, deschideri metafizice, nu pot depasi convingerea ca unica “imparatie” e aici, oricat ar fi ea de mizerabila.

Cum locuiesc singur, nu stiu ce ma poate astepta. Am momente cand, din pricina accidentului cerebral, trebuie sa fac eforturi pentru a pronunta bine cuvintele. Nici cu inima nu stau prea stralucit de vreme ce am dificultati de respiratie cand merg mai repede. Mai nou, vechile mele avarii de la coloana s-au agravat. Din cauza lor si a spondilozei indeosebi, am dureri de cap continue si trebuie sa ma indop cu pastile de Saridon. Cine se uita in sertarele mele da peste o intreaga farmacie. Dar dragostea de viata e un sentiment parsiv! In fiecare dimineata, cand vad cerul limpezindu-se, redescopar senzatia sacrului, desi v-am marturisit ca nu sunt un om religios.

Credeti, cumva, ca “a iubi prea mult viata” si “sinuciderea” nu sunt compatibile? Eu as zice ca aproape se presupun. Probabil, in obsesia mea joaca un rol si oboseala sufleteasca. In ce priveste scrupulele legate de faptul ca sunt crestin, ele sunt ultima mea grija. Daca Dumnezeu exista, imi intelege motivele si stie ca n-as face-o decat intr-o situatie disperata, in care n-as mai avea alta cale. Daca nu exista, de ce sa ma tem? Nu cred nici ca, in afara de fiul meu si de alte cateva persoane, as produce suferinta prin disparitia mea. Stiu ca “viii sunt cu viii, iar mortii sunt cu mortii”. N-am nici prieteni pe care i-as lasa nedumeriti. Prietenii mei, putini, au murit. Azi, am cativa amici. Si ei putini. Vedeti ca nu exagerez vorbind de esecuri? Voi fi uitat usor, dupa un “Dumnezeu sa-l ierte!”. Dar, la urma urmei, nu e stupid sa avem vanitati inclusiv legate de moarte?”

Leave a Reply