saritura in-naltime

veverite si castori

Zilele trecute am vazut intr-un parc niste castori mici. M-am mirat sa-i vad foarte prietenosi. M-au uimit prin dorinta lor de a sta linga oameni mai ales ca nu-i cunosteau…dar e drept oameni ii si rasfatau cu bucate de la mesele lor… 

Unul din prietenii mei a avut o remarca interesanta…astia seamana cu veveritele…au blana la fel, botul aproape la fel…coada e ceva mai mica dar…traiesc mai mult sub pamint…castorii astia seamana cu crestinii “aia”.. (nu le voi da numele din respect pentru prietenii mei care fac parte din respectiva denominatiune) arata friendly – continua prietenul meu – par curati, dar se ocupa mai mult cu sapatul…fac tunele…intra pe pe o gaura si ies pe alta…maninca de la orice masa si pleaca la alta fara sa spuna multumesc…se joaca cu copii ..sunt mai concentrati cu pamintul si invingerea obstacolelor provocate de tarina… 

Veveritele – a continuat prietenul meu – parca ai fi crestini “dinailalti”(iar nu voi da numele din aceleasi considerente)…sunt mai mult pe sus, sar din copac in copac, isi cauta singure mancare, mai manica si din mana omului dar “cu frica si cutremur”, nu-i deranjeaza pe oameni dar ii incanta cu prezenta lor…scot sunete ciudate(un fel de aleluia), par mai “aerieni”, mai concentrati pe ce e sus… 

Am zimbit…comparatii intre animale, comparatii intre crestini… mi-am adus aminte de Emil Girleanu cu a sa “Din lumea celor care nu cuvinta”… 

castori si vereverite…crestini “din aia” si “dinailalti”…las placerea celor ce gindesc sa ghiceasca care sunt unii si altii…caci pe prietenul meu nu-l veti ghici nicidecum…

Leave a Reply