saritura in-naltime

culpa crestina fata de evrei -1

De fiecare data cind vine vorba despre dovezile privitoare la Holocaust sau la atrocitatile comise impotriva evreilor, te strabate intrebarea: Cum a fost posibil?! Tinand cont de atrocitatile comise impotriva evreilor in numele lui Hristos, se impune o pocainta generalizata – pentru blamul adus numelui Mantuitorului, dar si pentru atitudinea necrestina fata de poporul ales, care a culminat cu exterminarea lor in masa. Am pornit inapoi prin istorie pentru a vedea un scurt istoric al confruntarilor dintre crestini si evrei, confruntari care au pavat drumul spre Holocaust. 

Cum a inceput

In Biserica primara, erau laolalta… Dar cu timpul tot mai multi ne-evrei s-au adaugat comunitatilor crestine, astfel incat procentual Neamurile au devenit majoritare… In plus, evreii ne-crestinati n-au mai fost priviti ca frati avand acelasi Dumnezeu – ci ca straini sau, si mai rau, dusmani… Lucru inexplicabil, pentru ca doar prin ei ne-au venit Legea, proorocii si Mantuirea! Nu degeaba ap. Pavel ne-a sfatuit sa nu-i privim cu superioritate, pentru ca ei sunt radacina! Ei ne poarta pe  noi, nu noi pe ei – noi suntem doar altoiti (Rom.11) In loc de asta, Biserica s-a lasat inselata de cel rau si si-a arogat fagaduintele facute lui Israel, inlaturandu-l din planul de mantuire al lui Dumnezeu! 

Teologia si dreptul de intai nascut.

Dupa era apostolica, Biserica a introdus in invatatura sa elemente si documente (Epistola lui Barnaba) care spiritualizeaza VT si uzurpa drepturile Israelului. Adaugate unor puseuri similare din epistolele lui Igantius din Antiohia, acestea au alimentat teoria ca Biserica este Noul Israel. Mai tarziu, Constantin cel Mare declara ca Israelul nu-i mai apartine poporului evreu, ci crestinilor. Astfel, s-au pus bazele a ceea ce se numeste si astazi Teoria Inlocuirii, sau Teologia legamantului, care a cunoscut momentele sale de varf intre 1400-1700.

Dupa distrugerea Ierusalimului (70) si revolta lui Bar-Kohba (132-135), iudaismul nu numai ca n-a pierit, dar si-a si regasit vitalitatea si influenta – motiv pentru care argumentul ca Biserica este noul Israel a devenit desuet. Cele doua religii au devenit rivale in castigarea convertitilor dintre pagani. Pentru a contracara “amenintarea evreiasca”, teologia crestina a incercat (cu argumente ciudate) sa creeze un Isus ne-evreu si sa induca teoria ca de fapt Biserica este anterioara lui Israel, fiind chiar “Israelul vesnic” (Tertulian). (De-aici, oroarea celui de-al treilea Reich, in care Hitler a decimat crestinii, promovand un Isus arian, ne-evreu!)

Apoi, evreii au fost acuzati de deicid (uciderea lui Dumnezeu). Desi texte biblice (Mat. 20:18-19; FAp. 4:26-28) ii stateau impotriva, teoria vinovatiei exclusive a evreilor a devenit tot mai populara (printre promotori: Iustin (sec. 2), Hipolit, Origen – in sec. 3), dominand gandirea crestina a sec. 4.

Pentru a impiedica interferentele cu evreii si pierderea “turmei”, liderii Bisericii au intensificat atacurile impotriva iudaismului, inspirand repulsie fata de acesta. Ioan Gura de Aur (344-407) i-a catalogat pe evrei folosind cuvinte infamante: lacomi, banditi, cei mai mizerabili dintre oameni, posedati de diavol, ucigasi, betivi, hoti, cu apucaturi de porci si tapi, mai salbatici decat fiarele padurii etc. etc. etc.

Cea mai paguboasa a fost teoria deicidului, dezvoltata de venerabilii Parinti ai Bisericii – crima pentru care, afirmau ei, “nici o ispasire nu-i posibila, nici-o mila, nici-o iertare… Odioasa asasinare a lui Hristos este pricina vaietelor si zbuciumului lor.” “Dumnezeu va uraste!” – sunt cuvintele lui Crysostom care au alimentat si definit atitudinea fata de evrei, pentru multe secole de-atunci incolo… Se intalnea in acea vreme doctrina populara (pe care o incriminam si noi astazi la terorismul fundamentalist islamic) ca “oricine care-a prigonit, torturat sau masacrat vreodata evrei a actionat ca un instrument al maniei divine”!!

Desi mai ponderat decat contemporanul sau Crysostom, Augustin (354-430) reafirma, pe de o parte, povata lui Pavel ca evreii trebuie iubiti, iar pe de alta parte ca hulitul Iuda era imaginea evreului tipic. De la Augustin ne-a ramas teoria ca evreii sunt un popor-martor, care nu trebuie ucis (asemenea blestemului si semnului lui Cain!) pentru ca are de adus marturie atat pentru adevarul crestin, cat si fata de eroare si rau! Aceasta teorie a fost folosita tendentios mai tarziu pentru a spori mizeriile facute evreilor… 

in urmatoarea parte – De la teologie la Lege  

Leave a Reply