evanghelia pentru oameni ocupati / saritura in-naltime / terra media

4 luni,3 saptamani, 2 zile – avortul ca arta

Am vazut saptamana trecuta cea mai comentata pelicula romaneasca a ultimelor luni. Toti o lauda si destul de multi ii aseaza de git aureola de Oscar. Regizorul Cristi Mungiu si al sau “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, par sa fie pentru moment virful prin care Romania isi mai inalta capul prin lume… 

Scriu despre film la citeva zile distanta pentru ca am vrut sa ma linistesc. Povestea filmului iti lasa o urma de pelin in priviri si minte…dupa ce am terminat filmul am avut o seara foarte trista…trista si gri…imi fusese adusa inapoi din istorie o lume care probabil a fost pentru unii mai dura decit o prezinta filmul…imi stapanesc cu greu intrebari si constatari amare… 

Pe scurt drama e simpla: o tanara vrea sa faca avort;este ajutata de colega sa de camera iar pentru asta au nevoie de “priceperea” unui barbat(nesimtit, marlan, ticalos…n-am cuvinte pentru a-l descrie) pentru a-i provoca un avort intr-o camera de hotel…sfirsitul filmului le gaseste pe cele doua, tacute si indurate in restaurantul hotelului in timp ce in fundal intr-o alta sala a resturantului avea loc o nunta…contrast puternic…durerea lor cu veselia nuntasilor… 

Actorii nu interpreteaza rau, dar am vazut actori romani tineri jucind mai bine…sunt unele fraze care ies greu, transpunerea in pielea personajului nu a iesit mereu… 

Filmul nu exceleaza in stingacii dar se vede ca e Made in Romania…tinerii regizori au spart tiparele cinematografiei a la “Sahia Film si Buftea” dar e ceva ce nu-i ajuta parca sa faca un film care curge …e ceva ce scapa…exista si minusuri la capitolul documentare (pe cit de bine s-a dorit realizarea decorurilor din vremea ceausista…telefoane, autobuze, Dacii si Oltcit-uri…pe atit de ciudata faza in care este cumparat un pachet de tigari de la arabul caminului de studenti, iar acesta ofera bonus un Tic-Tac portocaliu…aceasta aroma a aparut mult dupa vremea sugerata in actiunea filmului…) 

Mungiu isi gusta linistit succesul. Lumea vorbeste, este sunat pentru inteviuri, premiile vin…este omul momentului… 

Ma intreb insa cit o sa mai ambalam durerea in chip de arta…pentru ca pina la urma privind simplu, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” insemana a face “arta” din a prezenta un avort…Fatul, o persoana care este ucisa, e inconjurat de o lume confuza, plina de minusuri, in care a te descurca este sinonim cu a nu muri azi, ci maine 

crima este crima cit de legitima am considera-o noi… 

Incerc sa privesc prin ochii strainilor(de la care vin premiile) pentru care vremea aceea este ceva total exotic…timpuri in care oamenilor le erau refuzate “drepturi elementare”, cum ar fi acela de a avorta… “vai de mine ce inapoiati si greu au dus-o acesti oameni”…dar nimeni nu apaluda sau nu vorbeste despre cei care aveau copii si poate nu putini si au supravietuit perioadei negre a comunismului…un film despre astfel de familii mai greu…ca nu avem sponsori… 

Prezentam un avort ca o opera de arta…e normal asta? Imi vei spune dar ce mai e normal? Au fost vremuri anormale care au necesitat situatii de exceptie…inteleg, insa cind vor iesi si romanii in lume prezentind si cucerind lumea cu un film in care este prezentata partea frumoasa a vietii…pai asa ceva nu se cere, nu?…asta seamana a fictiune…si romanii nu prea au dar de a face sau regiza fictiuni… 

Regizorul cred ca si-a atins scopul…a facut ceva zguduitor, de care lumea vorbeste…sa fie oare in cinstea orasului natal, Iasi, care este pe primul loc la avorturi in Romania? Nu stiu…ma intreb doar…

Iar apoi daca incerc si o coenxiune in cadrul familiei sale, intrezareasc apetenta lui Cristi Mungiu si sorei lui cu 4 ani mai mare,  d-na Alina Mungiu-Pippidi (da, da, aparatoarea drepturilor sociale din Romania, analist politic, ex-director de televizune nationala) spre subiecte indreptate impotriva a ceea ce sfant, si bun, impotriva voiei lui Dumnezeu.  

Cristi cu avortul iar d-na Mungiu-Pippidi cu celebra piesa “Evanghelistii”, premiata tot asa cu surle si trambite prin strainatate dar si acasa (premii internationale importante, cea mai buna piesa romaneasca declarata de UNITER) si pusa in scena la Iasi. Mai tine cineva minte scandalul generat, atitudinea protestatara a bisericilor ortodoxa si catolica (evanghelicii erau ocupati…) si cum regizorul francez Benoit Vitse a sugerat Bisericii sa stea la locul ei si sa nu se amestece,in teatru? Despre ce e vorba in piesa…pai “fleacuri”, ceva artistic…Evangheliile sunt o inventie a apostolului Pavel care ii omoara pe evanghelisti, Fecioara Maria apare dezbracata pe scena, si alte manifestari obscene care cu siguranta vin sa prezinte publicului ceva profound religios. O religie a ce? A obscenitatii, a mizeriei si degradarii…profund umanista…si uite asa l-am exilat pe Dumnezeu in Cer …sa ne lase pe noi sa facem ceva sfant si religios ca stim mai bine…

 imi vei spune iarasi..asa a fost conceptia artistica, nu-mi place sa nu ma uit…corect, dar deasemena nu-mi place sa-mi fie virata pe gat profanarea, blasfemia si crima pe post de act cultural… 

Apropo de evanghelici care n-au reactionat la piesa “Evanghelistii”…reactioneaza acum la filmul lui Cristi Mungiu. Cum? Fac concurs ghicitoare cu ce premii si unde va le va mai lua…grotesc, cel putin… 

Nu mai continui…vremuri salbatice… 

Vremurile comuniste inca se vind bine, Ceausescu ii face oameni pe toti… 

7 Comments

  1. Chiar ieri am primit aceste rinduri de la niste prieteni. Desii povestirea adevarata de mai jos e cam lunga ar putea face subiectul unui film bineinteles facut de credinciosi ,ca raspuns la mizeriile de filme cu care se intoxica poporul Roman si nu numai …:

    DE LA CRIM? PRIN AVORT LA HRISTOS

    Din cât îmi pot aminti nu am avut o copil?rie grea. Mi-a r?mas în imagine bunica, o femeie pl?cut? care m? iubea ?i m? îngrijea cu drag. Deoarece p?rin?ii mei erau amândoi la serviciu, îmi petreceam cel mai mult timp la bunica, care dup? moartea bunicului se mutase la noi. Ea era o femeie pl?cut? ?i credincioas?, catolic?, se îngrijea de mine ?i ?inea ca de fiecare dat? seara s? ne rug?m împreun?, îmi ?inea mâna, pân? adormeam. Era atent? la toate problemele pe care le aveam.
    Bunica se îngrijea ca de fiecare dat? s? merg la biseric? ?i acest lucru se petrecea duminica cu întreaga familie ?i de dou? ori pe s?pt?mân? când mergeam la slujba duminical? ?colar?. De fapt îmi pl?cea s? merg la biseric? ?i devenise pentru mine o necesitate pe care nu am p?r?sit-o nici chiar când bunica datorit? arterosclerozei nu a mai putut merge la biseric?; fiind îngrijit? de cealalt? fiic?.
    Astfel înv??asem deja ca ?i copil s? merg cu rug?ciune la Dumnezeu cu toate grijile ?i temerile mele, s?-I încredin?ez Lui totul ?i s?-I fiu recunosc?toare.
    ?coala mi-a produs o mare bucurie. Nu aveam dificult??i la înv???tur?, astfel c? mi-a venit greu s? accept p?rerea p?rin?ilor mei de a nu urma gimnaziul ?i apoi liceul. Uneori am refuzat argumentele mamei mele; dar nu m-am opus. Ea sus?inea c? nu ar fi preg?tit? financiar s? m? poat? sprijini s? pot urma ?coala. De fapt proveneam dintr-o familie de muncitori.
    Ca tân?r? m? în?elegeam mai bine cu tat?l decât cu mama, de?i amândoi se comportau bine cu mine, ?i cu sora mea mai în mare, ?i duceam împreun? o via?? de familie armonioas?.
    Am început destul de timpuriu s? m? interesez de b?ie?i. Mai întâi îmi f?ceam tot felul de vise ?i-mi veneau în minte tot felul de gânduri zi ?i noapte; eram probabil sub influen?a literaturii de prost gust pe care o savuram. Am avut primul prieten pe când nu împlinisem înc? cincisprezece ani. El era cu cinci ani mai mare decât mine ?i tat?l meu s-a îngrijit s?-l aten?ioneze s? nu mearg? prea departe în rela?iile cu mine. Astfel am schimbat doar între noi cuvinte de alintare, dar nu dep??eam anumite limite. M? cuprindea uneori o team? ciudat? la gândul c? voi pierde controlul asupra sentimentelor mele.
    Cu timpul aceast? prietenie s-a destr?mat, cu siguran?? ?i datorit? faptului c? dup? lupte titanice cu p?rin?ii mei am reu?it s?-i conving c? este mai bine s? continui ?coala; prin aceasta mi se deschideau într-adev?r noi perspective în via??.
    Aveam o mic? agend? în care îmi notam unele evenimente importante din via??. Mi-am notat deci cu privire la evenimentele de mai sus: „11 August; Sfâr?it în pace”. Aceast? însemnare constituia pentru mine un angajament de a m? refugia în înv???tur? l?sând de-o parte prietenii.
    Timp de doi ani m-am concentrat de atunci, preocupându-m? cu ?coala ?i nu aveam astfel timp, nici nu m? interesa s?-mi fac prieteni; a?a cum o f?ceau în jurul meu fete de vârsta mea. Dar…Filip a intrat în via?a mea. El studia economia ?i c?l?torea zilnic în acela?i tren cu mine; cu care f?ceam naveta spre ?coal?. Cum ajungeam în gara F.,deja eram sigur? c? vine ?i se a?eaz? lâng? mine. Nu era omul pe care l-a? fi visat. Dar delicate?ea ?i înc?p??ânarea cu care m? tot invita m-au cucerit pân? în final. Filpi era un om vesel, cam naiv în felul lui, dar de încredere. Avea 21 ani, deci era cu patru ani mai mare decât mine, ?i avusese deja câteva aventuri în rela?iile cu fetele. A?a se face c? pentru el era normal s?-mi cear? un anumit lucru fapt ce m-a condus într-o încurc?tur?. Oscilam între team? ?i curiozitate. Avusesem pân? acum descrieri clare privind rela?iile sexuale c?ci prin educa?ie mi se spuseser? principii de moralitate care m? ?inuser? la ad?post. Eram de fapt convins? c? pentru a m? putea c?s?tori cu un b?rbat trebuia întâi s? m? asigur c? voi putea s? duc cu el o via?? sexual? de armonie. Cu astfel de concep?ii nu am putut s? m? mai deghizez mult timp ?i curând Filip a avut drept asupra mea; iar eu am dat la o parte orice resentiment, dorind s?-l iubesc tot mai mult.
    Azi sunt deplin convins? c? rela?iile sexuale în afara familiei sunt p?cate ?i c? aceste fapte duc cu siguran?? în mod inevitabil ?i în mod deosebit pe fete în conflicte ?i dezastre pe care nu le b?nuiau. În cele mai multe cazuri acest p?cat este înso?it de o team? ?i o groaz? de o eventual? sarcin? nedorit?.. Mul?i psihologi se îndoiesc c? tinerii sunt în stare din punct de vedere sentimental s? realizeze o leg?tur? intim?. Faptul c? se plac, nu trebuie s? constituie niciodat? un argument pentru a-?i permite libert??i sexuale. Aceast? libertate este realizabil? doar în rela?ia conjugal? care se realizeaz? în taina unei familii pentru c? numai aici este o libertate ?i o bucurie adev?rat?. Numai în familie se poate realiza o împlinire adev?rat?.
    Ne întoarcem acum la Filip ?i la mine. Dup? o vreme mi-era team? c? am r?mas gravid? ?i Filip înv??at de mama lui m? îndemna s? recurg la diferite metode pentru a sc?pa de sarcin?. S? beau vin ro?u, s? fac b?i fierbin?i, s? alerg s?rind peste diferite obstacole. Dar toate acestea nu foloseau la nimic. Urma s? recurg la anumite tablete pe care trebuia s? le cump?r.
    Îmi era foarte ru?ine de p?rin?ii lui Filip ! Dup? ce am urmat toate sfaturile ?i am înghi?it ?i respectivele tablete am constatat c? toate acestea nu erau necesare; nu eram îns?rcinat? ci avusesem doar o întârziere a ciclului. Medicul care m-a consultat mi-a prescris tablete anticoncep?ionale cu indica?ia ca dac? mai târziu doresc s? am copii s? fac o pauz? de doi ani în care s? nu iau astfel de tablete.
    Exact în timpul acestor „pauze de tablete”, am r?mas îns?rcinat?! Aveam atâtea de f?cut! Tocmai acum ? Un copil; sfâr?itul tuturor idealurilor mele! Ce vor gândi despre mine rudele, prietenii, profesorii, întregul ora? ? Îmi era ru?ine, ce s? fac?
    Filip a reac?ionat cum m? a?teptasem. El nu voia copilul ! El se înscrisese la ni?te cursuri de doi ani care erau foarte importante pentru cariera lui de viitor. Decizia lui a fost: „Trebuie s? d?m copilul afar? !” Eram disperat?. ?tiam c? avortul este p?cat, dar nu ?tiam ce s? fac în situa?ia mea. M? întrebam dac? este adev?rat? ipoteza c? un embrion în primele s?pt?mâni de via?? nu este înc? om ? Dar cum va fi scos? Cine pl?te?te ?i ce se întâmpl? dac? în timpul opera?iei se face o gre?eal? ? Aceasta ?i multe alte întreb?ri m? chinuiau ?i teama mea de injec?ii, dureri ?i tot ce urma s? mai întâmpin m? ingrozea. Alungam gândurile care veneau spunându-mi c? urmeaz? s? comit o mare nedreptate. Via?a mea viitoare ?i cinstea înaintea oamenilor îmi erau mai imoprtante. Pe lâng? acestea Filip ?i p?rin?ii lui nu vedeau alt? solu?ie decât avortul. În afar? de aceasta, eu nu eram pentru ei nora pe care ?i-o doreau. Lor le-ar fi pl?cut ca fiul lor sa aib? o so?ie cu bani, cu anumit? pozi?ie în societate.
    La început nu am spus nimic p?rin?ilor mei, pentru c? situa?ia mi se p?rea deosebit de penibil?. Îmi era ru?ine cel mai mult de tata. Când a trebuit s? m? dest?inui p?rin?ilor mei, tat?l meu a fost singurul care a refuzat avortul ?i a declarat c? el nu-?i va da niciodat? acordul. ?i azi îmi pare r?u c? am insistat atât de mult pân? l-am convins s?-?i dea acordul. M-am înc?rcat astfel cu înc? un p?cat; acela de a ac?iona împotriva cugetului s?u.
    Mama lui Filip a g?sit adresa unui medic pe care l-am vizitat într-o dup?-amaiz?. Ea a luat totul pe mâna ei ?i a fost prima care a vorbit cu medicul care nu a vrut s? ?tie nimic din toate acestea, dar mai apoi la presiunile ei ne-a dat adresa unui coleg. Am stabilit telefonic o întâlnire cu acest medic care mi-a cerut mai întâi s? aduc un certificat de la medicul meu de familie pentru a ?ti care este situa?ia mea de s?n?tate. Apoi mi-a dat adresa unui psihiatru cu care trebuia s? vorbesc eu, tat?l meu ?i Filip.
    Mi-a venit foarte greu s? merg la b?trânul nostru medic de familie; m? cuno?tea de când eram mic?. ?tiam c? puteam s? ob?in acest certificat numai prin minciun?. A?a c? am încropit o minciun?, spunând printre altele c? Filip m-ar fi sedus; c? eu nu doresc niciodat? s? am un copil de la Filip ?i c? nu am de gând s? m? c?s?toresc cu el. Am primit certificatul.
    Într-o zi însorit? de aprilie am mers cu Filip ?i cu tat?l meu la M. pentru a primi atestatul de la psihiatru. Am fost chemat? prima în cabinet. Din nou am spus numai lucruri negative la adresa lui Filip ?i am emis convingerea c? voiam s? urmez mai departe ?coala ?i s?-mi iau bacalaureatul. Am spus c? Filip este inferior nivelului meu ?i c? nu doresc s? am de-a face mai departe cu el. Când a fost rândul lui Filip, acesta a declarat c? el oricum nu vrea s? aib? în continuare de a face cu mine ?i c? totul a fost doar un joc de-a dragostea. Mai târziu a ie?it din cabinet tat?l meu, dar el nu a vrut s? spun? nimic despre dialogul lui cu psihiatrul. Se vedea îns? c? fusese împins în a juca un rol pe care îl detesta. Abia mai târziu mi-a povestit ce declarase psihiatrului : Filip ?i eu aveam caractere atât de diferite încât este exclus s? existe vreodat? o unitate între noi; în afar? de aceasta, el îl considera pe Filip un om neserios ?i u?uratic. A încheiat spunând c? de fapt eu trebuie s?-mi iau bacalaureatul. Jocul nostru mincinos a f?cut ca s? intr?m în posesia certificatului dat de psihiatru.
    Cîteva s?pt?mâni mai târziu, a sosit momentul. Am fost chemat? de medicul care voia s? preia opera?iunea avortului; am plecat împreun? cu Filip cuprins? de o team? îngrozitoare la M. Filip m-a dat pe mâna medicului. O sor? medical? în vârst?, neprietenoas?, m-a condus într-o camer? rece cu pere?ii zugr?vi?i în alb ?i mi-a spus s? m? dezbrac l?sând pe mine numai c?ma?a ?i s? a?tept. St?team acolo tremurând ?i plin? de team?. „Ajut?-m? Dumnezeule! Nu pot altfel.” A?a m-am rugat înainte de a înf?ptui cel mai grav p?cat al vie?ii mele. Mi s-a p?rut c? dureaz? o ve?nicie pân? a venit medicul, un om b?trân cu o figur? ?tears?. Mi-a f?cut o injec?ie, care trebuia s? m? anestezieze. Dar aceast? injec?ie nu ?i-a f?cut efectul astfel c? am tremurat tot timpul din tot corpul. Medicul putea vedea pe fa?a mea teama. Dar pân? la urm? a trecut totul.
    Filip m? rugase înainte de a intra în cabinet s? întreb neap?rat dac? a fost b?iat sau fat?. De?i aceast? întrebare îmi displ?cea, am întrebat totu?i pe medic. Singurul r?spuns al acestui b?trân a fost o privire plin? de repro?. Abia în acest moment am fost con?tient? c? dac? pui o asemenea întrebare; este vorba de un om (de o persoan? de sex masculin sau feminin). Îmi era grea?? de mine.
    Medicul m-a tratat cu dispre?, sau cel pu?in a?a mi se p?rea mie. Era îns? exact ce meritam ! Îl puteam în?elege bine. A trebuit s? stau întins? dou? ore pe canapea. Apoi Filip m-a preluat ?i a pl?tit suma convenit? de 400 de Euro. M? sim?eam foarte sl?bit? ?i eram nereabilitat?, astfel c? pe sc?ri eram pe punctul s? m? pr?bu?esc. Filip m-a târât pur ?i simplu pân? la ma?in? ?i a?a s-a terminat cu acest episod odios.
    Apoi despre acest avort nu s-a mai vorbit absolut nimic. Dar acest fapt a d?unat sufletului ?i trupului meu, astfel c? a trebuit s? fac un tratament pentru a m? reface. Starea mea fizic? a revenit la normal, dar cea psihic? mi-a provocat înc? multe chinuri.
    Trei ani dup? acest avort – între timp ne-am logodit – am vrut s? fac din nou o pauz? de pastile. Voiam de fapt mai târziu s? am mai mul?i copii. Îmi doream foarte mult s? am copii ?i visam s? am o familie mare. Numai c? ceea ce gândeam eu c? va fi mai târziu, a sosit mai devreme decât m? a?teptam. Am r?mas din nou îns?rcinat?; nu-mi terminasem înc? ?coala dar în nici un caz nu mai voiam s? avortez a doua oar?.
    Ne-am c?s?torit ?i ne-am mutat eu ?i Filip într-un or??el. Vara am n?scut un b?iat. Eram nespus de fericit?. În prima noapte nu am putut dormi de bucurie. Mul?umeam din inim? lui Dumnezeu! În primele luni ne-am bucurat foarte mult de bebelu?ul nostru. Dar…într-o zi mi-a c?zut în mân? o revist? care scotea în relief comportamentul fa?? de copii ?i descria cât de îngrozitor se comportau unele mame ?i ta?i cu copiii lor ?i unii chiar î?i omorau copiii. Am fost cuprins? de o panic?. Eram eu mai bun? decât ace?ti p?rin?i ? Nu am omorât ?i eu un copil în trupul meu ? Eram o criminal? ? M-a cuprins teama ?i m-am v?zut într-o lumin? în care nu m? mai v?zusem pân? acum. Am sim?it c? mi-e grea?? de mine. Eram un om normal ? A? putea oricând s? comit o alt? crim? ? Via?a mea s-a schimbat dintr-o dat?. M? vedeam ca o criminal? de copii; am început s? fiu ap?sat? de gânduri de provenien?? satanic?, care mi-au luat bucuria, dragostea ?i sensul vie?ii. Am început s? am depresii ?i s? m? tem de a r?mâne singur?. M-a cuprins o fric? îngrozitoare. M? gândeam c? a? fi în stare s? fac r?u copilului meu iubit sau mie însumi. Nu m? mai puteam bucura de nimic – nu mai g?seam nici un motiv s? mai râd – m? sim?eam nevredinc? de a fi iubit? sau de a iubi.
    Filip a observat desigur schimbarea mea ?i a considerat c? totul se datora faptului c? nu pot face fa?? stress-ului – c? sunt probabil obosit? datorit? multelor treburi din cas? ?i a copilului. A?adar el ?i-a dat toat? silin?a s? m? scoat? din starea mea; s? facem excursii, s? m? distreze ?i astfel s?-mi ofere divertisment.
    A fost o perioad? plin? de verv?, în care nu ratam nici o ocazie de a serba ceva ?i a ne stimula cu alcool. Încercam în felul acesta s?-mi lini?tesc con?tiin?a ?i s?-mi alung teama. Dar aceast? fric? m? urm?rea mai departe ?i de îndat? ce eram singur? n?pustea asupra mea. F?ceam tot ce se putea ca s? evit momentul în care s? fiu singur?. Când so?ul meu era plecat, datorit? serviciului ?i era obligat s? nu doarm? acas?, am convenit ca o prieten? s? doarm? cu mine.
    Aceast? stare a durat doi ani, pân? când a ap?rut perspectiva de a avea al doilea copil. M? bucuram în mine considerând c? astfel voi sc?pa de gândurile mele ?i m? voi refugia în preocuparea cu acest bebelu?. Dar pe cât de fericit? am fost la na?terea fiului meu pe atât de nefericit? am fost la na?terea fiicei. Probabil cauza era ?i faptul c? acest al doilea copil a fost n?scut prin cezarian? ?i dup? na?tere eram total epuizat?.
    Dup? patrusprezece zile de internare am putut în sfâr?it s? vin cu fiica mea acas?. Fiul meu care în aceast? perioad? a stat la soacra mea, nu mai putea de bucurie – m-am bucurat ?i eu. Îmi consacram de acum timpul pentru bebelu? ?i pentru fiul meu care era foarte vioi. Totu?i dup? câteva luni, din nou totul a devenit rutin?. Temerile au revenit chiar mai grav decât înainte. Deseori ?edeam inactiv? ?i gândurile o luau razna în jurul meu ?i a vinov??iei mele. Am început s? m? tem c? am înnebunit. Nu am povestit nim?nui, nici chiar so?ului meu motivul real al temerilor mele. M-am gândit apoi s? merg la un psihiatru, ?tiam îns? de asemenea c? nu i-a? fi spus cauza real? a depresiilor mele. Am primit de la medicul meu de familie un medicament „psihofarma”. L-am testat ?i am constatat chiar c? m? ajut?. Toat? teama a trecut – numai c? m? sim?eam dup? acest medicament de parc? eram beat?. Mi-am dat seama c? dac? voi consuma în continuare acest medicament îmi voi pierde personalitatea ?i controlul de sine ?i am renun?at la el.
    Cam în aceea?i perioad? am început s? ne construim în localitate propria cas?. A fost o perioad? de ?antier care ne-a r?pit un timp de zece luni. M-am desp?r?it f?r? pl?cere de prietenii cu care locuisem. Totu?i peisajul în care era a?ezat? noua cas?, gr?dina, precum ?i mângâierea de a-i ?ti pe p?rin?ii mei aproape de mine mi-au u?urat momentul mut?rii.
    Acum a început cea mai rea perioad?. Casa noastr? era într-o zon? izolat? unde erau câteva construc?ii noi ?i pentru fiul nostru nu exista nici un prieten de joac?. So?ul meu era des plecat în interes de serviciu astfel c? depresia mea devenea din ce în ce mai mare. Uneori nu mai puteam gândi clar. În aceast? situa?ie de necaz, am început s? m? rog lui Dumnezeu. Via?a mea religioas? care fusese întrerupt? în ultimii ani, a fost revigorat?. Mergeam cu regularitate la biseric?. Dar ?i acolo îmi era team? c? a? putea s? fac un gest necugetat ?i s? încep s? strig.
    Apoi a sosit seara când am povestit lui Filip cu lacrimi toat? ap?sarea vie?ii mele – pentru c? m? sim?eam complet distrus?. El m-a cuprins în bra?e ?i a început s? m? mângâie. El a propus ca eu s? am din nou un serviciu, ca s? am astfel activitate, dar ?tiam c? în acest fel nu va fi decât o amânare a chinului meu.
    Într-o zi am intrat în leg?tur? prin fiul meu, pe care îl duceam la gr?dini??, cu mama unui copil. Familia noastr? se mutase ca ?i ei de curând în zon?. Ea era o cre?tin? convins? ?i m-a întrebat dac? îi permit s?-mi aduc? ceva de citit. I-am r?spuns cu bucurie „Da”. ?i ea mi-a adus cartea: „Isus destinul nostru” de pastroul Wilchem Busch, din Essen. Aceast? carte m-a condus la Domnul Isus. Am recunoscut în El pe Acela care a murit pe cruce pentru p?catele mele. Am f?cut cuno?tin?? cu Fiul lui Dumnezeu, care este credincios ?i drept ?i ne iart? p?catele, dac? ne pare r?u c? le-am f?cut ?i le m?rturisim înaintea Lui, dac?-L recunoa?tem pe El ca singurul care face totul nou. ?i aceasta f?r? efortul nostru ci numai prin lucrarea Lui des?vâr?it? de har. El era ajutorul ?i salvarea mea. Am dat în mâna Lui vina mea ?i toate temerile mele. Nu a fost un e?ec ?i nici ceva de prob? a?a cum f?cusem pân? acum. Nu a fost o „spovedanie”, cum practicasem înainte. În rela?ia personal? cu El, am sim?it eliberarea iert?rii depline de p?catul meu. Am luat hot?rârea s?-mi predau întreaga mea via?? Domnului Isus. El a devenit astfel pentru mine Calea, Adev?rul ?i Via?a ! Numai prin eliberarea Lui am putut fi reabilitat? ?i am g?sit drumul spre Dumnezeu.
    Plin? de bucurie am început s? citesc ?i s? studiez Biblia pentru sufletul meu – îmi d?deam acum seama c? ?tiu ce vreau ?i c? via?a are un sens. Dumnezeu m-a ajutat s? în?eleg Cuvântul S?u ?i s?-L accept cu credin?? simpl? ca un copil. Mi-am pus în mâna Lui via?a mea cu toate gândurile, visele cu toate vorbele ?i faptele mele. M-am rugat ca El s? m? c?l?uzeasc? de acum ?i s?-?i îndeplineasc? promisiunile Lui cu mine a?a cum dore?te El.
    Îns? câ?iva ani mai târziu credin?a mea în Domnul Isus a fost pus? la prob? – m-am îmboln?vit de cancer. Înainte de a se pronun?a diagnosticul exact mi-am st?vilit teama la gândul c? trebuie s? fac mai întâi analizele am?nun?it. Încrederea mea în Dumnezeu era mare. Eram copilul Lui ?i ?tiam c? El m? va p?zi de orice r?u.
    Dup? întoarcerea mea la Dumnezeu, îmi devenise o necesitate s? încep în fiecare zi, citind Biblia cu rug?ciune. Puneam înaintea lui Dumnezeu pe oamenii pe care îi aveam pe inim?, care îmi erau dragi ?i pe care îi ?tiam c? au nevoie de mijlociri. Îi mul?umeam pentru bun?tatea Lui în via?a mea ?i Îl rugam ca s?-mi vorbeasc? prin cuvâtul S?u. De cele mai multe ori ajunsesem s? citesc zilnic dou? pagini din Vechiul Testament ?i cel pu?in patru capitole din Noul Testament.
    Într-o diminea?? citeam în Vechiul Testament ceva despre boli; îmi pare r?u c? azi când scriu aceste rânduri nu îmi mai amintesc locul exact din Biblie; ?i am sim?it un imbold s? merg s?-mi fac analizele medicale. Dup? efectuarea acestor analize, medicul mi-a spus c? am un „nodul” pe care trebuie s?-l îndep?rtez.; dar c? nu este ceva grav. Urma s? vorbesc cu so?ul meu pentru a stabili unde ?i când s? fac aceast? opera?ie. Am p?r?sit cabinetul medical luptând cu lacrimile ?i am mers la medicul de familie.
    Nu puteam vorbi cu Filip, deoarece el era plecat în str?in?tate pentru câteva zile ?i prin telefon nu voiam s?-i spun lucrurile de care m? temeam. Medicul de familie m-a sf?tuit cu luciditate c? trebuie s? m? operez pentru ca s? evit situa?ia în cazul c? acel nodul este cu problem?. Co?marul unei îmboln?viri de cancer s-a furi?at acum în mine ?i am devenit con?tient? de aceast? probabilitate.
    Am mers acas?, am c?zut pe genunchi ?i am rugat pe Dumnezeu s? m? ajute, s? m? p?zeasc? ?i s? m? c?l?uzeasc? mai departe.
    Trei zile mai târziu a venit Filip din deplasare. Nu spusesem nim?nui (în afar? de Dumnezeu) despre boala mea. M-am sim?it u?urat? povestindu-i ?i deja în ziua urm?toare am stabilit contacte cu câteva policlinici recomandate. Am mers împreun? acolo. În prima policlinic?, medicul ?ef ?i-a exprimat p?rerea c? 90 % nodulul nu ar fi periculos ?i c? ar fi bine s?-l a?tept pe el patru s?pt?mâni ?i apoi el m? va opera.
    Nu m-am sim?it în stare s? accept amânarea cu înc? patru s?pt?mâni a unui co?mar. A?a c? am mers la o alt? policlinic?. Medicul ?ef ?i-a dat toat? silin?a s?-mi explice exact toat? situa?ia. La întrebarea lui privind data când a? fi dispus?, am r?spuns hot?rât? „Imediat”. Astfel opera?ia a fost programat? dup? dou? zile.
    Când am spus seara copiilor c? trebuie s? m? internez în spital, ei au fost foarte mi?ca?i pentru c? nu ?tiuser? de fr?mânt?rile mele din ultimul timp. Fiica mea plângea ?i a trebuit s? o mângâi mult timp. Ne-am rugat împreun? ?i aceasta ne-a înt?rit pe amândou?.
    Înainte de plecare fiica mea mi-a dat dou? scrisori sigilate în plic. Una trebuia s? o citesc înainte de opera?ie ?i cealalt? dup? opera?ie.
    Am ajuns încrez?toare la policlinic?, mi-am f?cut analizele de rigoare ?i am mai f?cut o plimbare. În acest timp, eram aproape permanent în rug?ciune. Nu era o cerere care viza continuu îns?n?to?irea, ci o închinare înaintea lui Dumnezeu, cu con?tien?a c? toate lucrurile lucreaz? împreun? spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Lucrurile erau clare, totu?i eram în mâna lui Dumnezeu. Puteam s? m? încred deplin în Domnul meu, ?tiam acest lucru ?i aceast? siguran?? m? lini?tea ?i chiar m? f?cea fericit?.
    În salon cu mine mai erau dou? paciente, o turcoaic? ?i o doamn? de vârsta mea. Înainte de a m? culca, am citi înc? mult din Biblia mea, apoi am petrecut o noapte lini?tit? ?i m-am trezit diminea?a f?r? team? de ceea ce va urma. Era o minune pentru mine c? nu mi-era team?, m? sim?eam ca ?i cum f?cusem deja o injec?ie care îmi luase teama. Am citit scrisoarea fiicei mele înainte de a intra în sala de opera?ie. Ea îmi scria s? nu îmi fac griji pentru c? se va ruga „ foarte st?ruitor” pentru mine ?i c? va veni s? m? viziteze ?i c? nu se va certa cu fr??iorul ei; c? m? iube?te pe mine ?i pe t?ticul ?i c? va ?ine totul în ordine în lipsa mea. Am realizat c? la cei zece ani ai ei, ?i-a dat toat? silin?a s? m? fac? s? m? bucur.
    Încurajat? ?i cu încredere în Domnul meu, am mers în sala de opera?ie. Despre durata opera?iei, medicul spusese c? aceasta ar fi în jur de o jum?tate de or? sau de dou? ore, în func?ie de gravitate.
    Când încetul cu încetul îmi reveneam dup? opera?ie am auzit pe cineva care vorbea despre timp. Fusesem peste dou? ore în sala de opera?ie. Aveam cancer ! De?i eram înc? ame?it?, observam cum lacrimile mi se prelingeau ?i cineva îmi ?tergea cu ging??ie fa?a cu un tifon cald. Am observat c? în salon era turcoaica. Aceast? binefacere nu o voi uita niciodat?.
    Când am fost din nou treaz?, l-am descoperit la patul meu pe Filip. ?i pentru el era o lovitur? puternic? ?i sim?eam cum vrea s? m? ajute cu dragostea lui. Dumnezeu a pus la prob? prin aceast? boal? ?i dragostea noastr?. Nu fusesem decât foarte rar atât de apropia?i unul de cel?lalt. Deja prin telefon, Filip sim?ea c? am nevoie de el ?i m? vizita uneori de dou? ori pe zi.
    Între timp, am citit ?i a doua scrisoare a fiicei mele. ?i aceast? scrisoare fusese scris? cu dragoste. Ea fusese semnat? de fiul nostru. Îmi d?deam seama c? amândoi îmi duceau lipsa foarte mult, voiam s? încerc cu ajutorul lui Dumnezeu s? fiu cât se poate de repede cu ei.
    În timpul ?ederii mele în aceast? policlinic?, am fost înconjurat? ca nicodat? în via?a mea cu atâta dragoste. Chiar ?i surorile medicale s-au ar?tat pline de grij? fa?? de mine, iar eu g?seam permanent motive de a-I mul?umi lui Dumnezeu. Povesteam celor care m? vizitau despre dragostea lui Dumnezeu; despre faptul c? El mi-a luat teama, c? am suportat tot acest timp datorit? îndur?rii Lui pe care ?i-o dovedise din plin. Aveam uneori momente pline de fericire în care aveam inima plin? de cântece de mul?umire ?i de laud? la adresa lui Dumnezeu. Deseori cântam din toat? inima !
    Dup? dou? s?pt?mâni, am p?r?sit policlinica. În timpul ?ederii mele acolo, am fost ini?iat? în toate metodele posibile de tratament în cazul unei îmboln?viri de cancer. Toate deciziile mele fie în alegerea medicului sau ale acestor posibilit??i de tratament le aduceam mai întâi înaintea lui Dumnezeu. În El îmi puneam toat? încrederea în toate c?ile mele pe care trebuia s? merg. Voiam s? urmez totul dup? voia Lui.
    Acas? am fost primit? cu atâta dragoste ca ?i cum lipsisem foarte mult timp. Fiica mea pictase un tablou mare de bun venit ?i împodobise împreun? cu fratele ei toat? casa. Am sim?it aceast? dragoste a familiei cu un fel de durere.
    O s?pt?mân? mai târziu, am mers deja la prima ?edin?? de radioterapie. Singur?, într-o camer? în care eram „bombardat?”cu radia?ii de cobalt ; aveam toate motivele s? m? simt exasperat?. Totu?i nu m? sim?eam deloc p?r?sit?. Domnul Isus era cu mine ?i uneori aceste momente erau pentru mine prilejul în care s? simt c? suntem doar noi doi. De aceea izbucneam deseori în cântece de laud? la adresa Lui. Viitorul meu era acum în mâna Lui ?i când m? n?p?deau gânduri de temeri sau nelini?te, m? gândeam la toate binefacerile lui Dumnezeu ?i-L rugam s? m? ierte c? în orele de întuneric fusesem ispitit? s? m? comport ca ?i cum El nu ar fi totdeauna prezent.
    „C?ci sunt bine încredin?at c? nici moartea, nici via?a, nici îngerii, nici st?pânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici în?l?imea, nici adâncimea, nici o alt? f?ptur?, nu vor fi în stare s? ne despart? de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8.38,39).
    Fie ca aceste rinduri sa binecuvinteze pe cine le citeste !
    Virginia Brasov

  2. zguduitor Virginia,
    Sarut mina pentru materialul trimis.
    din pacate asa cum ti-am zis pentru asa ceva nu-s fonduri…trist…

  3. Eu nu am v?zut înc? filmul, l-am downloadat, urmeaz? s?-l privesc.
    Eu cred c? a face art? din drama unui om este talentul. S-a pus accent pe avort pentru c? st? în opozi?ie cu ceea ce avem noi mai de pre?, adic? via?a. ?i cred c? s-a mai pus accent ?i pe ideea de a ucide via?a.
    Oricum, o sa revin!

  4. @ annayana,
    la cum m-am simtit dupa film nu pot sa-l recomand. eu cred ca se face comert din drama unui om; si asta-i tragic. mass-media abunda in exemple folosind reteta de mai sus…finalmente ar fi bine daca ne vom ingrozi si-o sa incepe sa iubim si viata si copiii. dar sunt sceptic la un astfel de rezultat…

  5. sincer…
    pentru mine si felul meu de a privi acest tip de oameni,care fac bani de pe teme ce dezbat viata si moartea….sau religia…nu merita respect…
    adevaratul artist aste acela care stie din orice lucru sa arate partea frumoasa…nu sa caute diferente ,critici sau conflicte…..asta stie ricine….asa k …toti am fii regizori….
    dar artisti…putini….
    ce ma doare,e ca biserica raspunde incurajator la toate aceste blesfamii si la toate batjocurile aduse prin ecran in casele multora…..
    in ce priveste acest film…nu l.am vazut si nici nu as vrea sa il vad( multumesc de scurtul rezumat pe care l-ati facut,asa am o idee despre ce e vb )…nu ma pun sa il critic,ptc nu l-am vzut…dar privind familia din care vine acest regizor….nu ii de mirare ca numa atata poate….
    Evanghelicii poate sunt prea ocupati ca sa isi puna mintea cu persoane…care oricum pt societate sunt un caz pierdut…
    asa ca..insista in lucruri si persoane de valoare…
    diferenta intre musulamani si crestini ( fie ei de care or fii…evanghelici,protestanti,baptisti,etc…)este ca …musulmani raspund raului cu rau…legati la ochi se sinucid in centrul orasului,prin surprindere…..

    crestinii….insa…marcheaza o diferenta mare…raspund raului cu dragoste…
    cati crestini s-au sinucis…in centrul orasului luand cu ei vieti inocente?…din contra…..

    asa ca…haideti sa nu judecam…

    trebuie sa recunoastem ca acesti crestini….au preferat sa moare de-a lungul istorie….in mainile dusmanilor…decat sa se razbune….ceva ce ar fi fost de inteles prin cate au trecut….

    cineva spunea….cat era comunismul in tara……:¨daca le taiem mainile crestinilor,ei iubesc cu ochii,daca le scoatem ochii ei continua sa iubeasca cu pico¡ioarele….dace la taiem piciorele…ei continua sa iubeasca cu
    gura…..daca le taiem limba…continua sa iubeasca…ce ce le-a mai ramas….oare ce putem face acestor nenorociti de crestini….ca sa nu isi mai arate dragostea?¨——

    in Biblie scrie….:toate vor trece….dar…´dragostea nu va pierii niciodata´….(traducere parafrazata)

    un salut…

Leave a Reply