…sau formeaza bisericute cum am zice noi…au ales sa fie liber cugetatori si nu religiosi, deci n-au motiv sa mearga la biserica sau un alt asezamant spiritual. Dar isi pun in mod onest problema valorilor care trebuiesc fi transmise generatiei pe care o cresc, copiilor lor. Care sunt reperele? Cum pot defini valoarea? Ce este pentru mine adevarul? Sunt intrebari importante pentru cei care se considera umanisti si vor sa prea mai departe stafeta copiilor lor.

Desigur exista carti si seminarii la care acestia pot participa. Dar ce li se prezinta acolo pare o forma de religie fara nume…ei tanjesc dupa un cadrul bisericos dar il resping din varii motive. Cautand comuniune, oameni au inventat tot felul de asociatii si cluburi. Insa idea de comuniune a fost pusa in noi de Dumnezeu care ne-a creeat si cadrul pentru ca ea sa fie experimentata. Aven nevoia si vream sa o saturam cu altceva…dar nu merge…sau cel mai probabil nu tine pana la sfarsit…la ce ne va duce asta? La izolare totala…

E drept, experiente nu prea fericite care pot fi vazute in mediul religios crestin ii indeparteaza pe multi. Dar daca imi tin credinta mea numai privind la unul si altul, atunci nu Dumnezeu sau Isus Christos este reperul meu religios, ci cel de langa mine. Eu nu traiesc religia lui Dumnezeu si religia aproapelui meu…si cei mai multi resping crestinismul pentu ca este al meu, Al lui Ion sau Al mariei si nu al lui Dumenzeu. Nu acroda nici un credit experimentarii personale…ei vad un faliment, o cadere, o greseala  si pentru ca vor sa nu aiba esec concluzioneaza rapid: “nu merge!” In materie de spirit, de suflet, de simtaminte, stim cu totii cat de sensibile sunt lucrurile. Esecul unuia nu este scuzabil dar reprezinta poate examenul vietii pe care acesta nu l-a trecut(luat). Daca ar fi asa…la cati oameni nu au reusit sa fie admisi sau sa termine o universitate ar insemna ca niciodata eu sa nu incerc sa fiu student.

Citeam in articolul lui R. Shulman de la Washington Post faptul ca umanisitii simt nevoia de comuniune si se joaca de-a biserica. Umanismul este o miscare sub care se inscriu oameni care isi doresc promovarea unor valori,  a compasiunii si a demnitatii umane. Aceste lucruri se regasesc si in setul celor care se numesc crestini. Numai ca in pachetul lor de preocupari, crestinii au ceva mai multe optiuni…

Harvard University a organizat anul trecut un seminar pentru a ajuta parintii umanisti cum sa-si creasca moral copii fara religie. Asta imi aduce aminte de filmul “Time Changer” in care un profesor a avut idéea de a scrie o carte despre morala fara sa-L mentioneze pe Isus Christos. Povestea e interesanta si sfarsitul pilduitor; va recomand sa va dati timpul pentru a vedea acest film.

La conferinta de la Harvard, s-au vandut tricouri pe care scria “98% Maimuta ” iar copii au putut alege jucarii produse de Charlie’s Playhouse, o companie de jucarii care promoveaza evolutionismului lui Charles Darwin..

Majoritatea americanilor sunt religiosi dar in ultima perioada a cresut numarul celor fara afiliere religioasa. Fata de anul 1990 numarul acestora chiar s-a dublat.  

De obicei congregatiile religioase sunt un bun support pentru parinti, declara Gregory Epstein, capelan la Harvard.

“Cum te astepti ca copilul tau sa creasca bun fara religie?” se intreba Dale McGowan, autorul Parenting Beyond Belief. El este sustinatorul ideii de expune copii la mai multe traditii relgioase si de a-l lasa sa aleaga. Pare corecta idea, dar cum inima mea este inclinata mai mult spre rau si minciuna din frageda pruncie, cred ca voi alege mai repde ce rezoneaza in mare proportie cu inima mea. Adica rau si gresit. Fara o indrumare clara, alegerile mele pot fi total eronate.

Asocierea umanismului cu evolutionismul pare pentru mine o mica contradictie …daca  ma consider un animal imbunatatit nu afecteaza asta demnitatea umana?

Umanistilor le recomand sa fie pur umani, si sa-si lase inima sa se indrepte spre Dumnezeu…