Un prieten mi-a construit o imagine prin cuvinte…sa zicem ca…

…mergi pe trotuar. Vezi in fata ta, venind spre tine un om. Merge singur prin oras si pare dezorientat. Privind la el poti vedea ca este gol, murdar, amarat, mizerabil, partial orb; ce sa mai, arata jalnic.
Te indrepti spre el si-l intrebi:
“Domnule, pot sa va ajut cu ceva?”
si el raspunde grabit”
“nu, sunt bogat, prosper, n-am nevoie de nimic”

Ramai mut si nu stii ce sa crezi. Nu e intreg la minte de spune asta? El este laodiceanul…

Unui astfel de om Dumnezeu i-ar spune:

“Intreaga ta mentalitate e gresita. Esti indecis si imi provoci repulsie. Ai nevoie de pocainta, reevaluare si schimbare. Uite ce sa faci: inceteaza sa mai crezi ca esti OK si revin-o la o atitudine de pocainta. Schimba-ti nemultumirea intr-un strigat de ajutor. Hei ma auzi? Eu sunt aceea voce pe care tu abia o mai auzi;de fapt nici nu stii cand am plecat de langa tine. Dar m-am intors inca o data langa tine. Eu sunt afara si bat. Daca ma auzi si vrei sa deschizi, voi veni din nou langa tine, te voi hrani, te voi imbraca. Tot ceea ce vreau este o inima onesta.”

Ce raspuns ar putea sa aiba laodiceanul?

Un cantec din copilarie imi suna in ureche:

“asa cum sunt eu Doamne vin,
Sleit si fara nici un ajutor…”