“… lumea si slava ei trece… nu iubiti lumea si nici lucrurile din lume…”

Nu stiu cine a inventat pe cine: societatea americana celebritatile, sau celebritatile – societatea americana… e de discutat, stiu…

Oricum, nord-americanii iubesc vedetele, se gudura in jurul lor, le asculta si se viseaza in locul lor; de fapt, cultul aparentelor (imi venea sa scriu: apartenentelor) e dezvoltat si iubit mai peste tot.

Crestinismul a inceput mai de mult sa produca propria galerie de celebritati; nu, nu te gandi la Isus Christos; El e doar din cand in cand celebritate, la Paste si de Craciun, mai ales… celebritatile crestine sunt cei care se folosesc de Christos pentru a se promova – pe ei si felul lor de intelegere a ceea ce Isus Christos a spus si a trait. Si nu spun mai multe, pentru ca deja e prea lunga introducerea a ceea ce vreau de fapt sa zic.

Marturisesc: nu prea am timp sa ma uit la televizor (iar atunci cand o fac, privesc mai ales stiri, documentare sau sport… rar de tot ceva concerte). Unul din lucrurile la mare cautare in industria TV sunt reality show-urile. David al meu, tot vorbind pe la scoala de una de alta, a acordat atentie unui show care prezenta viata unei familii cu 8 copii. A vrut copilu’ sa vorbim despre asta si l-am insotit temporar in cercetarea sa.

Adevarul este ca in noi zace dorinta aceasta de a vedea ce face altul, cum se comporta, cum reactioneaza ori se manifesta, e o foame teribila dupa ce se intampla in viata altuia (mai ales daca in viata mea nu se intampla nimic!)… si atunci consumam si reactionam la bucuria sau tragedia altuia. (Personal, prefer sa fiu mai bine participant decat spectator.)

Jon si Kate Gosselin ofereau un caz interesant pentru ochii curiosi ai crestinilor. Ei au aparut purtand tricouri crestine, au spus ca merg la biserica, au multi copii… Wow! asta da, familie frate… hai sa ne uitam!

Zondervan nu a scapat momentul si a publicat o carte despre si cu ei. Fiecare a contribuit cu minute din viata lor la celebritatatea familiei Gosselin. Indirect, fara sa-si dea seama. Zilele trecute cand sa-mi verific posta electronica, pe frontpage-ul serviciului de e-mail era anuntat divortul dintre Jon si Kate. Perfect normal? Perfect crestin? Perfect postmodern? Perfect pentru ratingul audientei?

Un crestin trebuie sa priveasca viata ca pe un dar care nu trebuie dat/vandut mai departe. Un dar de care sa te bucuri si pe care sa-l folosesti cu precautie si masura. Valoarea vietii rezulta din apropierea de (si trairea zilnica in legatura cu) Cel care a dat-o, si nu din expunerile/aparitiile in media sau in fata oamenilor. “Sa fiu cineva”, aproape toti vor… Sa fie un nimeni, cine-ar vrea? Suntem usor sedusi de aparente… Cateva versete pe o carpa de tricou, ceva moralitate de duminica, aparenta unui familii intretinute cu greutate… si gata, am inghitit povestea. Suntem infasurati si respiram o data cu ei. Recunosc, vorbesc ca unul care nu m-am uitat la show… Am vazut fragmente… Nu vreau sa vorbesc despre show, ci despre ceea ce el a generat si cum se finalizeaza.

Pana la urma, nu erau nici primii si nici ultimii care aveau multi copii, mergeau la biserica, citeau sau scriau carti. Precum in alte cazuri, media te ridica o data si te calca in picioare de mai multe ori. C-asa e ea: cinica, partizana, destructiva… Poate invatam si de la ei lectia despre pericolul celebritatii, al materialismului si-al exploatarii/manipularii moderne. Da, exploatare – pentru ca a-ti afisa copii si a face ceva bani de pe urma lor, pentru mine suna simplu: exploatare. E drept, una inteligenta, dar privita simplu – asa arata.

Daca as fi fost producatorul malefic al acestui show, poate as fi ordonat un asemenea scenariu, pentru atragerea audientei (ratingul primeaza, nu moralitatea!). O familie, normala, medie ca resurse, cu oarece potential, traieste normal o perioada, seduce ochii si inima celor de buna credinta… Foarte bine pan-aici!… dar cu timpul se decade in banalitate… iar banalitatea in media inseamna moarte! Atunci, sa adaugam ceva senzational, ceva care sa socheze! Asa ca pentru a face spectacolul interesant, as pune ceva actiune: o cearta, o bataie, o “aventura”, o despartire… i-as face sa treaca prin asta, pentru ca produsul sa se vanda mai bine, in societatea noastra bolnava de divort. Asta e reality-show, si nu “normality-show”. Cati dintre noi mai vrem ceva normal? Toti vrem in schimb ceva real! Am deformat normalitatea si consumam cu aviditate realitatea! Nu conteaza ca e hidoasa. Ce spune corul modernist al societatii actuale? “…transparenta, sinceritate, astia suntem… sa nu ne mintim… nu vrem falsuri!” E tragic: am acceptat ca minciuna sa deformeze realitatea, pana a alterat normalitatea… si acum o numim adevar!

Cine mai vrea sa vada o familie normala si cu multi copii? E plictisitor. Dar o familie cu probleme, ei da, e alt spectacol! (desi nu mai e deloc rarisim, din pacate!) Se vor gasii mii de ochi avizi sa urmareasca deznodamantul pana la ultimul detaliu: cum se finalezeaza partajul… cine ia copiii, si cati sau pe care… etc… asta e painea de mancat pentru media!

Undeva s-a pierdut cursul… Putin cate putin, zi dupa zi, traiectoria a luat-o razna…Ca in viata fiecaruia care nu-l mai gaseste pe Dumnezeu printre probleme/binecuvantari. Kate si Jon sunt eroii poate celui mai celebru divort al Americii crestine (sau al crestinatatii americane, mai bine zis…) Undeva trebuia, fara sa dam cu piatra, sa ne gandim mai mult la felul lor de viata. Din pacate, crestinii se impart in doua: unii care inghit totul, si altii care nu inghit pe nimeni. Imoralitatea sexuala atrage mereu atentia, dar materialismul, narcisismul si exploatarea (stari care conduc spre pacat) nu mai deranjeaza de multa vreme pe mai nimeni!

Privind secvente din ultimul episod al telenovelei in care cei doi au facut “marele” anunt al despartirii, am zarit la un moment dat reclama unei firme care face case de joaca pentru copii. Din punctul de vedere al reclamei, momentul a fost profitabil. Dar semnificatia alaturarii mi s-a parut ironica si mi-a lasat un gust amar! Trebuie sa apara o firma care sa construiasca ceva de joaca pentru copii, familiile nu mai sunt in stare… Sau: ne jucam de-a casa/familia! Parc-as avea cenusa-n gura si in suflet!

Si Jon si Kate au spus ca se gandesc la copii… Kate a explicat ca ei si-au propus sa construiasca o casa mare pentru copii. Jon a spus ca ultimii ani au fost cei mai buni, pentru el si pentru copii, de asemenea… Ei ar dori sa aibe in continuare vacante cu copii, iesiri la iarba verde, aniversari si tot felul de sarbatori pentru copii. Singurul lucru pe care nu vor sa-l mai faca pentru copiii lor, si de care acestia ar avea cea mai mare nevoie, este sa stea impreuna, sa fie o familie.

Ori, daca nici crestinii nu mai vor/pot sa se comporte normal, lumea nu mai are nici o sansa – ceea ce este semnul clar de faliment al crestinismului, care nu-nseamna un set de predici, ci unul de practici!

resursa suplimentara – John Piper “Nu ma uit la televizor si rar de tot merg la film”