M-am simtit uneori destul de neconfortabil cu anumite parti din terminologia eclesiastica contemporana (evanghelica sau nu). De exemplu expresia “plantare de biserici”; am incercat mereu sa ocolesc termenul si sa folosesc elemente sinonime dar nici insamantzare(!!!) sau sadire ori punere(“am pus-o de-o biserica”) nu sunt variante fericite.
Cunosc de unde provine ideea si mai ales legaturile conexe cu imaginea organica a unei biserici; in discutie nu este insa doar temenul ci si intelesul sau. Texte din Biblie care suporta Read the rest of this entry »
Ted Haggard este din nou in atentia media prin incercarea de a coagula in jurul sau un grup de oameni care pot constitui nucleul unei viitoare biserici. Un personaj care nu a acceptat sesiunile de refacere spirituala pe care un grup de crestini i le-au recomandat si si-a format propriul program de refacere care se termina de fapt cu o repozitionare a sa in functie pastorala (ca daca are dar omu’ ce conteaza pacatul, nu?), nu prea merita pentru mine atentie in momentul acesta.
Ce a fost remarcabil pentru mine in toata perioada acelui scandal si dupa aceea(interviuri, documentare, etc), a fost demnitatea sotiei lui si copiilor sai cu care au parcurs acest drum al rusinii.
O cartea a lui Gayle Haggard (scrisa impreuna cuAngela Hunt) va aparea la Tyndale House Publishers in prima luna a anului viitor, purtand un titlul la care m-am gandit deseori: “De ce am stat; alegerile pe care le-am facut in cea mai neagra perioada a vietii mele”
Prezentam zile trecute ceea ce Shane Claiborne scria in Esquire si ii apreciam onestitatea; cred ca materialul este bine pozitionat cu nisa revistei.
Kevin DeYoung atrage atentia intr-un material patrunzatorasupra unei nuante noi a Evangheliei care nu prea seamana cu Evanghelia biblica. Deyoung nu se sfieste sa o numeasca “o noua evanghelie”. Iata cateva din trasaturile ei – potrivit cu Deyoung:
Blogerul canadian Challies – unul din cei cu care ma intersectez cel mai des – mentioneaza trei abtineri de la semnarea acestui document:
“John MacArthur offers this explanation as to why he will not sign. “It assumes from the start that all signatories are fellow Christians whose only differences have to do with the fact that they represent distinct ‘communities.’ Points of disagreement are tacitly acknowledged but are described as ‘historic lines of ecclesial differences’ rather than fundamental conflicts of doctrine and conviction with regard to the gospel and the question of which teachings are essential to authentic Christianity. … [It would] relegate the very essence of gospel truth to the level of a secondary issue. That is the wrong way—perhaps the very worst way—for evangelicals to address the moral and political crises of our time.”
James White writes “There is no question that all believers need to think seriously about the issues raised by this declaration. But what is the only solution to these issues? Is the solution to be found in presenting a unified front that implicitly says ‘the gospel does not unite us, but that is not important enough to divide us’? I do not think so. What is the only power given to the church to change hearts and minds? United political power? Or the gospel that is trampled under foot by every Roman Catholic priest when he ‘re-presents’ the sacrifice of Christ upon the Roman altar, pretending to be a priest, an ‘alter Christus’? Am I glad when a Roman clergyman calls abortion murder? Of course. But it exhibits a real confusion, and not a small amount of cowardice, it seems, to stop identifying the man’s false gospel and false teaching simply because you are glad to have a few more on the ‘right’ side of a vitally important social issue.”
Frank Turk also declines, saying “It assumes a big tent for the definition of what it means to be a ‘believer’, assumes that law is greater than grace in reforming the hearts of men, and provides moral reasoning that those who are unbelievers have no reason to accept — because they are unbelievers. And in making these three items “especially troubling” in the ‘whole scope of Christian moral concern’, it overlooks that the key solution to these moral concerns is the renovation of the human heart by supernatural means established by the death and resurrection of Christ.”
un alt teolog Alistair Begg argumenteaza pozitia sa:
“I care passionately about the issues addressed in the Manhattan Declaration (the sanctity of life; the dignity of marriage between one man and one woman; and the rights of conscience and religious liberty) and believe that they are critical to our culture today. In the end, I concluded that I could not sign the statement. As I wrote to the project organizer, “I cannot in conscience sign on with those with whom I have fundamental disagreements on the nature of the Gospel. (I just re-read Calvin in the Institutes, Book IV, section 18.)” Ultimately, the Gospel is the issue and it needs to govern issues of lesser or secondary importance, including those mentioned in this document. It is my prayer that the truth of God’s Word will bring the Gospel to bear on these important issues that are affecting our culture today.”
pe cand ma minunam de ingeniozitatea media prezentata cu ultimul numar al “Esquire”
pe coperta am zarit ceva mai intersant decat tehnologia: “Cine schimba lumea? Radicalii sau Rebelii?”
Interesanta intrebare greu de gasit un raspuns echilibrat, nu? O discutie pe tema asta cred ca ar aduce multe detalii destepte la suprafata.
Personal cred ca lumea inainteaza tocmai din aceasta tensiunea existenta intre conservatori si liberali, intre aventurieri si comozi, intre cei care imbratiseaza radacina si cei care se agata de ramuri, intre visatori si rigizi.
Noi am vrea sa definim care e mai bun(sau care-i mai putin rau) si apoi sa-l urmam pe acela. Viata devine complicata cand ni se cere sa imbinam doua (sau mai multe) notiuni. Un exemplu evident pentru mine este acesta: evanghelicii exceleaza fie in adevar, fie in dragoste, dar rar de tot ii vezi excelend in dragoste si adevar.
asta imi aduce in minte o situatie…
Nazarineanul mergea pe drum pe langa un lan de grane si ucenicii, jucausi, mai luau in palma cate un spic. La un moment dat unuia ii vine ideea sa fac ceva bun pentru ogorul pe care il aveau lanaga ei.
- Invatatorule, langa granele acestea sunt si alte plante. Hai sa facem ceva pentru propietarii pamantului acestuia. Hai sa-l ajutam sa curateasca lanul de toate plantele astea care sufoca granele.
- Da, zise altul; ne mai miscam si noi putin si lasam ceva bun dupa noi. Avem ceva activitate ca n-am mai facut un bine, vre-o minune ceva de doua zile. Ei se vor intreba cine a facut asta si se va duce vestea ca cei care il urmeaza pe Nazarineanul au facut asta. Ei?
- Wow! Si Tu o sa iesi bine din actiunea asta – concluziona altul, precum un consilier de publicitate.
Cei doispreceze erau precum niste masini gata sa porneasca in cursa.
Va zice Da, trebuie sa zica Da! – gandea altul.
Poate isi da sema ca-i pierdere de timp ce vor baietii astia si ne vom continua drumul spre urmatorul loc de poposire – ii trecu’ altuia prin minte.
…megeau mai departe sau intrau in lanul de grane…?
- Lasati-le pe amandoua sa creasca pana la seceris! a spus Nazarineanul.
Nu cumva Isus stia ceva despre tensiunea existenta si necesara pentru inaintare? Toti vrem sa inlocuim sau sa scoatem suferinta(oricum s-ar exemplifica aceasta) din viata noastra. Si refuzam sa vedem un scop in necaz, in limitare, in suferinta, in neajuns…
In vara 2009, a aparut cartea lui Richard Abanes, “Religions of the Stars: What Hollywood Believes and How It Affects You”, carte ce vrea sa satisfaca gustul unora pentru mixul “can-can” religios. Oamenii privesc spre vedete si vor sa le copieze nu doar mersul, imbracamintea sau gesturile ci de ce nu, si religia.
Putine lucruri are de invatat religia de la Hollywood. De aceea cockteilul acesta de vedetizare a religiei sau de religiozitate al vedetelor, pus cu litere de-o schioapa, are un efect ametitor bulversant pentru privitori. Houston Chronicle reitera zile trecute vre-o 10 personalitati care au navigat prin mai multe religii inainte de a se aseza in cea prezenta.
Printre ei:
Tom Hanks
Hanks nu are legaturi cu lumea religioasa doar prin rolul sau “Dr. Robert Langdon” din “The Da Vinci Code” si “Angels and Demons.” A incercat in viata cateva denominatiuni religioase incluzand catolicismul si biserica nazarineana. In prezent se pare ca este membru al Greek Orthodox Church.
Ai vazut? Ai vazut ce bine seamana cu…Pfhuuu ce bine aduce…”
Poate ai fost abordat uneori cu aceasta intrebare retoric constatatoare, fiind pus sa te uiti la cineva si sa rasfoiesti in neuroni galeria unor persoane cunoscute. Adevarul este ca am intalnit persoane care semanau bine cu alti oameni pe care ii cunosteam, dar n-aveau intre ei nici o legatura.
Pe blogul lui Skye Jethani (autorul cartii THE DIVINE COMMODITY -DISCOVERING A FAITH BEYOND CONSUMER CHRISTIANITY) am gasit incercarea sa de a pune impreuna personalitati crestine a caror figura/fatza seamana cu alte persoane cunoscute in media. Or fi fost despartiti la nastere?
In Luna Noiembrie, in prima duminica, crestinismul a marcat Ziua Internationala de Rugaciune pentru Biserica Persecutata (IDOP); tot in Noiembrie, traditional, canadienii marcheaza Remembrance Day – o zi in cinstirea veteranilor de razboi.
Pe fondul acestor doua evenimente, Agape Chriatian Church organizeaza un eveniment inedit in diaspora romaneasca – o aduce aminte pentru biserica crestina persecutata, printr-un Centenar Richard Wurmbrand.
Recent Comments