si cine/ce o poate face?

un editorial recent al publicatiei PATROL accentuaza onest cateva puncte nevralgice…

“HOWEVER LONG it may take to relinquish its hold on American culture, evangelicalism in the United States—still probably best defined by the British historian David Bebbington as a movement whose members adhere to conversionism, Biblicism, activism and crucicentrism—faces near-certain extinction. It has been blinded by its symbiotic relationship with the Enlightenment, and has perpetually failed to see beyond its hopelessly Western perceptions. Confined to the paramaters of liberal rationalism, it has mounted no challenge to the present political order and offered no intellectually acceptable explanation for how one is to live and think in the postmodern world. As this magazine has chronicled, its brightest children are throwing up their hands in record numbers, defecting heavy-heartedly to less temporal churches, or to no church at all.

But rather than recognize evangelicalism for the sinking ship it is, its cheerleaders are calling in increasingly desperate tones for a regrouping. Last year, a collection of prominent leaders met in Washington, D.C. to consider an…”citeste mai departe

De cateva saptamani am in atentie ceva carti despre liniste…fiecare are rostul ei, tonalitatea si perspectiva ei…”Souvenir of Solitude” a lui Manning Brennan si “Sacred Waiting” scrisa de David Timms. As putea adauga chiar si “Silent Savior” a lui A. J. Gregory, dar aceea accentueaza mai mult tacerea lui Dumnezeu atunci cand ai nevoie de un raspuns. Desigur, cea scrisa de Brennan este mai “gustoasa” datoria experientei care iti vine dincolo de file…

In dinamismul ei viata respira nu doar intr-o cursa de 100 de metri garduri ci in perioadele de liniste si acumulare.

Simt nevoia sa ma “scot din priza” pentru a fi de folos celor care vor sa fie incarcati pozitiv atunci cand au nevoie de mine.

Un text fumos din Habacuc mi-a consolidat imaginea unei stari de liniste…”M-am dus la locul meu de straja, si stam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul” – I will climb up to my watchtower and stand at my guardpost. There I will wait to see what the Lord says.” Habakkuk 2:1

Cautandu-l pe Dumnezeu nu inseamna sa inaintez in intuneric ci a vedea zori de lumina. Obisnuiam din cand in cand sa merg pe Burnaby Mountain si de acolo se vad cea mai mare parte a orasului. In trecut acolo am vazut cu copii o “ploaie de meteoriti”. Dincolo de panorama interesanta plina de lumini si reflexii ale intunericului, inaltimea aceea mi-a creeat senzatia de adapost; fiecare cred ca avem cuibul nostru in care stam si meditam.

Alexander Graham Bell se urca in varful unor copaci de unde privea Marel Rau din Ontario. Henry David Thoreau se relaxa stand pe marginea lacului si aruncand pietre nedede pe suprafata apei. Thomas Edison statea in scaunul sau de idei jucandu-se in palme cu doua bile metalice. Isus obisnuia sa se retraga pe munte…

Unde este locul in care incepi sa visezi? Unde este cuibul in care iti cristalizezi perspectiva asupra vietii prezente si viitoare invatand din trecut?

Pentru o experinta personala si autentica cu Dumnezeu e nevoie de ceva mai mult de un minut de asamblari teologice sau o spiritualite crescuta la cuptorul cu microunde. Imparatia lui Dumnezeu este de factura organica dar nu asemanatoare unor plante crescute in sera.

normalitatea are nevoie de timp si…liniste.