Media vuieste de o noua manarie in fotbal. Chiar si aici in Canada unde fotbalul e un sport “tolerat” si practicat mai mult de femei. Dar cum Canada e formata din “partea franceza” si partea engleza” subiectul e taman bun sa mai atzatze niste spirite.

Franta merge mai departe demonstrand ca fotbalul postmodern se joaca (si) cu mana. Delicat si in momente cheie. Neimplinirea, frustrarea, amaraciunea, te fac sa accepti orice metoda: orice numai sa intre in poarta, sa puncteze pentru tine.

Meciul Franta-Irlanda mi-a confirmat inca o data cat de dispusi si fericiti suntem sa consideram ca ne aju(s)tam noi putin destinul. Cu mana, cu genunchiul, cu ochiul, cu…orice. Un pastor prin NordAmerica brava cu faptul ca “Dumnezeu i-a crapat putin usa emigrarii si el a impins-o cu umarul”. Halal calauzire!

Duminica Romania joaca pe mana ei. Va pierde sau va castiga? Chiar daca va marca (si) cu mana, Romania pare ca va pierde pentru ca va marca in propria poarta. Ce ti-e si cu directia asta…conteaza si-n sport si toate cele…

Indiferent de scor, Romania n-are nevoie sa ceara rejucarea; aceasta se intampla periodic, de la sine. Aceiasi piesa, alti actori, acealsi scor; noi pierdem mereu.

Un politician considera ca are mandatul sa conduca pentru ca a fost ales de oameni. Dumnezeu are mandatul sa conduca pentru ca El a ales oamenii.

Altfel, Bernard Baruch e inca valabil: “Voteaza pentru omul care promite cele mai putine. El te va dezamagi cel mai putin.”