saritura in-naltime

cam riscant cu Dumnezeul asta…

Siguranta, protectie, incredere elementele unui triunghi echilateral pe baza caruia cautam sa avem relatii in diferite contexte sociale. Este biserica capabila sa ofere asa ceva? Desigur trebuie sa vedem in ce masura cel care a intemeiat comunitatea crestina originala a putut sau a oferit acest elemente si apoi sa intelegem cum biserica de azi poate sau trebuie sa reprezinte locul in care siguranta, increderea si protectia, sunt valori comunitare. Subiectul in sine pare usor datorita terminologiei  si greu datorita dictionarelor folosite pentru a intelege sau exemplifica acesti temeni. Si cand vorbesc de dictionare ma refer nu doar la cunoscutele volume, compendii cu definitii ci si la intelegeri particulare pe care le afisam cu diferite ocazii. Ca doar nu o data am vorbit la fel si ne-am inteles diferit…

Ce inseamna a fi in siguranta pentru omul contemporan? In principiu inseamna sa mergi inainte fara probleme; sa stii ca nimic rau nu ti se poate intampla; sa stii ca exista o “manta de ploaie” in cazul unor furtuni; etc.

In 2005 profesorul Christian Smith a condus un studiu in cadrul Universitatii Notre Dame, intervievand adolescenti din SUA – aflati in diferite contexte religioase(nu doar crestini) – asupra ideii de siguranta, de protectie. Raspunsurile au condus spre ceeace poate fi asociat unei idei de terapie moral deista. Marca acestei stari este ideea de moralitate si bine, asociata puterii umane, care sta la indemana omului. Cum pot eu sa-mi imbunatatesc existenta fiind dragut, pozitiv, vesel, lucrand la imbunatatirea sinelui meu. Este o stare in care vreau sa ma simt bine cu mine insumi. La mijlocul secolului trecut Flannery O’Connor spunea despre “positivism” ca va deveni usor o mica-mare erezie legata de crestinism datorita pierderii, uitarii sau minimalizarii pretului asociat ideii de restaurare a conditie umane. Pericolul terapiei moral-deiste este de a pierde din vedere costul adevarului.

De fapt rostul acestei terapii este de a nu avea nici un cost, sau costuri minime. Este despre cum sa-ti implinesti nevoile esentiale (sau ne-) ale vietii inducand o senzatie de bine.

Idea de terapie este legata de idea simtire. Trebuie sa ma simt cumva, bine, special, nemaipomenit. Nu este despre rusinea pacatului meu. Nu este despre parerea de rau fata de ceea ce am trait si fata de principiile pe care le-am violat. Acolo unde “e-ul” a fost deposedat de pozitia sa, inlaturat, omorat, el este acum pretuit, afirmat, pus in valoare. In aceast context Dumnezeu este un loc riscant. Dumnezeu nu este asa de “safe” cum pare Mos Craciun sau oricare alt personaj inventat de om. Implinirea “e-ului” nu este un act de credinta. Este un stare de narcisism terapeutic. Si asta se regaseste prin biserici, din pacate.

Narcisismul este raspandit la scara larga in societatea contemporana si poate fi asociat oarecum ideii(la moda) de obezitate. Narcisimul umfla “e-ul”, il ingrasa. Exista multe elemente culturale actuale care il invita pe participant sau spectator sa se concentreze pe o auto-admirare a capacitatilor sale navingand din zona realitatii spre un taram al fanteziei. Asa se dezvolta cultura a falsitatii/simularii;

· Falsitatea oamenilor bogati (vream sa fim acolo chiar daca asta inseamna un imprumut costisitor/inrobitor la banca)

· Falsitatea frumusetii (promisiunea unui trup perfect prin operatii estetice si produce cosmetice noi)

· Falsitatea altetica/sportului ( noi recorduri mondiale nu conteaza daca ne ajutam cu substate dopante)

· Faltistatea Celebritatii (traieste precum in “reality show” sau pune si tu ceva pe You-tube),

· Falsitatea prieteniilor fara margini dar si fara greutate (explozia relelelor sociale online).

Fanteziile spre care suntem purtati sunt gustuoase, dar realitatea invinge intotdeauna.

Starea Terapiei moral-deiste propune un nou mod de a vedea si trai viata. Asuma ca Dumnezeu nu e necesar vietii mele – pot sa-mi port de grija si singur. Pe partea religiei christice(unde trebuei sa tii cumva cont de Dumnezeu) apare o mutatie: crestinismul cu marca atot-suficientei personale.

Astfel, unii simt nevoie sa evadeze din contextul bisericesc in care se afla. “Sa iesim din mediul ineficient in care nu am reusit mare lucru, nefiind intelesi. Am nevoie sa mearg in biserici in care se canta altfel /se vorbeste un alt mesaj, pentru ca acolo sufletul este alimentat diferit ; dar de fapt fugim acolo unde nu ne cunoaste nimeni, unde nimeni nu stie problemele pe care le-am cauzat sau prin care am trecut. Acolo unde pot sa-mi pastrez o eticheta buna despre mine insumi fara sa trebuiasca sa dau socoteala – chair daca nimeni nu mi-o cere.” Terapia moral-deista iti ofera sansa de a iesi – din pacate temporar din contexte in care te simti jenat.

Ajungem in pozitia in care ne autodefinim sistemul spiritual. Luam din crestinism doar ce ne ajuta. Adoptam doar ce ne consolideaza pozitia. Restul…ridicam din umeri… De ce este foarte greu sa mai beneficiezi de substanta disciplinei biblice? De ce nu mai exista recuperare autentica si revigorarea relatiilor umane deteriorate ? Pentru ca oameni fug de ea in zone in care nu sunt trasi la raspundere (la inceput) si cand “se strica caruta” si acolo merg mai deaprte, stiind sa salveze aparentele. Astfel “le merge numele ca traiesc”, ca sunt buni, ca sunt pastori sau cantareti inzestrati, dar…

Dumnezeu este pentru acestia un ATM(bancomat) cosmic de la care trebuie mereu sa scot ceva bun. El imi alimenteaza contul cu tot ce am nevoie si nu vreau sa fiu raspunzator de ceea ce stric sau consum. Religia imi ofera un sistem precum un checklist cu lucruri de facut/bifat si lucruri de nefacut. Bifez lista si sunt bine. Vreau beneficii fara responsabilitati.

Religia pune intr-un fel frana sistemului narcisist prin discutarea notiunilor de mandrie si egoism promovand ideea de smerenie si ingaduinta.

Cu toate astea terapia moral deista actioneaza si influenteaza indivizi, familii, societatea pentru ca este despre a ma simti mai bine(moralitate) a ma simti special (terapie) si a ma simti in control(deism). Asta imi ofera o siguranta fragila si o stabilitate trectoare. Profetii veterotestamentali cu mesajul lor “ asa vobeste Domnul” nu erau promotorii unui astfel de sistem; de aceea era si criticati si omorati. Nu vorbeau de bine. Dar cand realitatea cucerea fantezia, omul isi amintea de “asa vorbeste Domnul” . Biserica este din ce in ce mai mult un taram de manifestare a ”asa vobeste omul”, nascocind interpretari si aplicatii spre o viata modificata, alterata; o viata in care cele mai clare pacate mentionate in Scriptura sunt acceptate si mangaiate dojenitor si nu una innoita radical de prezenta Duhului lui Dumnezeu.

Prezenta lui Dumnezeu este un loc riscant pentru cei dornici de o terapie moral-deista.

In momentul in care credinta crestina ofera mai multa implinire personala decat sfintire, biserica a devenit “lumeasca”.

Leave a Reply