saritura in-naltime

intzepeneli pe baza de metode

Unul din factorii care gripeaza angrenajul crestinismului in forma lui eclesiala este “pietrificarea in metoda”. Ai, vezi, traiesti “ceva” ce functioneaza, sau a functionat bine o perioada – si nu rezisti tentatiei de a permanentiza metoda, de a o “sfinti”, de a-i atribui folosinta vesnica.

Eroarea este mare si aduce prejudicii ideii care a stat la baza metodei. Iar confuzia si delimitara principiului de forma sa de aplicare/metoda, este evidenta.

Iata cateva exemple simple:

  • Sa ai un timp de inchinare in biserica este un principiu; daca acesta este traditional sau contemporan, reprezinta metoda.
  • Sa ajuti pe cei tineri sa cunoasca mai bine Biblia – ucenicizare, este un pricipiu; ca asta se intampla in cadrul “scolii duminicale” sau in parcuri ori in timpul unor intalniri sportive este deja o metoda.
  • Intalnirea crestinilor in grupuri mici est eun pricipiu; daca se intalnesc regulat – forma de “studiu biblic de casa” – sau ocazional, pe baza ariei unde locuiesti sau motivati de simpatii, asta e metoda.
  • Sa spui/arati altora Evanghelia este un pricipiu; sa o faci vorbind la colt de strada, sau vizitand un sanatoriu/spital este deja o metoda.

Principiile au caracter atemporal. Metodele trebuiesc schimbate in functie de context si dorinta de a deveni intelesi in mesaj. Adevarul nu trebuie asociat vesnic unei metode. El rezida in pricipiu.

Principiile nu trebuiesc schimbate. Metodele insa…da. E drept ca nici schimbarea lor prea des intr-un interval de timp scurt nu ajuta prea mult.

Pe masura ce nu intelegem diferenta vom continua sa ne “scufundam”.

Nu merita sa faci din metoda o “vaca sacra” a bisericii tale.

Leave a Reply