saritura in-naltime

imitarea sau limitarea – despre duhul de amagire in care se îmbaiaza crestinii

Ma uit la un film de epoca; oamenii sunt imbracati ca la “o mie cinci sute…toamna”; scena este dinamica, este momentul unei vanatori. Animale vanate sunt pus la protzap si toata asistenta se desfata de bucatele vanatoresti. Dupa asta camera face un pas in spate(zoom-out) si sunt lasat sa vad ca totul este un decor pe o scena. “Pauza!” – se aude in fundal. Actorii interpteaza un rol isi dau jos costumele de epoca se urca in masinile personale si merg la primul fast-food pentru pauza de masa. Pai doar au mancat ar spune cineva care i-a vazut in scena filmata. Da, a fost o dubla reusita a spus regizorul; au simulat foarte bine, dar ei nu traiesc asa.

Sa crezi ceva ce nu este poarta si numele de amagire. Sa consideri real ceea ce este un fals. Nu ma simt inselat de actorii care si-au indeplinit bine rolul in film. Ei au lucrat la portretizarea unei perioade istorice si le-a iesit bine. Gandind la ce am vazut nu pot considera ca vanatoarea exista doar pe vremurile acela doar pentru ca astazi cei mai multi prefera sa manance la fast-food. In Canada, in special in tinuturile ei nordice,vanatoarea nu este practicata pentru distractie. Oamenii isi leaga existenta de ea.

Daca nu ma supar pe actori si nici pe regizor pentru ca mi-au servit o scena istorica aratandu-mi ceva ce nu mai este, in sfera spirituala, amagirea cauzeaza o paguba insemnata. Pentru ca-mi ademenste sufletul spre ceea ce pare lumina.

Nu prea imi vine sa cred ca vre-o biserica sau vre-un crestin vrea sa creada o amagire. Asta nu inseamna ca nu o poate crede sau nu poate fi infasurat de ea.

In biserica noastra de crestini, incercam sa ne acceptam diferentele si sa-l lasam pe Dumnezeu sa lucreze prin ele, dorind sa implinim si sa traim ceea ce El spune limpede in invatatura Bibliei si exista in spiritul Evangheliei. Sunt surprins sa-i vad pe oameni speriati de varianta de a fi crestin si atat. Daca le spui ca esti reformat sau para-prezbiterian sau penticostal sau baptist sau “orice alta denumnire”, este mai OK. Dar cand le spui ca esti crestin se sperie.

E simplu? Nu. E greu? Am spus deja ca nu e simplu. Domnul Isus spune sa fim intelepti si fara rautate. Daca consider ca Dumnezeu nu-I mai mare decat tartacutza mea de evanghelic, sunt eretic. Dar nu eretic progresist ci eretic infundat. Cu dop(dopat?!). Si asta-i parca mai groaznic. Eretic indopat cu o cunostinta care n-am experimentat-o si pe care mi-am insusit-o deliberat. Pot sa fiu corect teologic si departe de Dumnezeu?

Dumnezeu nu lucreaza la publicitatea mea; este intersant ca imi ingaduie sa lucrez eu la a mea folosidu-ma de numele Lui. Afirmatia lui Ioan Botezatorul facuta despre varul sau, Isus Christos  – ”El trebuie sa creasca, eu trebuie sa scad” – nu e pe placul crestinilor de astazi. Trebuie sa ma afirm cumva prin ceea ce am invatat sau prin ceea ce am facut extraordinar. Ca-s absolvent universitate ori ceva scoala de vindecare, ori sunt profesor sau poet.

Dumnezeu insa nu-i insa agent publicitar.

Dumnezeu n-are nevoie de mine sa-i fiu eu agent publicitar dar stau si am intreb cata reclama proasta ii fac lui Dumnezeu? Si prin negarea a unor lucrari pe care El le poate face si prin inducerea lor cu cazna, strigate si chipuri schimonosite de uimire, durere sau bucurie.

Suna ridicol: rugaciunea, subiect de disputa intre crestini. Nu-i un pacat sa ma rog pentru binele fizic si spiritual al cuiva. Impreuna ca biserica ne-am rugat pentru multi dar boala a invins; sunt atatia altii care traiesc. Daca nu-i pacat sa ma rog de ce sa fiu considerat eretic? Din cauza unor extreme asociate care vizeaza celebritatea si prosperitatea. (fenomen punctat ceva vreme in urma) Interesant ca aceste subiecte au prins in medii in care exista uscaciune si “intzepeneala duhovniceasca”, saracie spirtuala si/sau materiala. Deasemena interesant mi se pare fenomenul aparitiei unei fine “miasme” de celebritate la cei care condamna celebritatea. Si aici ma refer nu doar “celebritatea” conferita de pozitia ”noi nu”. Este una fina care se lipeste incet de inima si care este afisata de cate ori apare ocazia. Este “celebritatea” pe care si-o confera unii aratandu-le tuturor cat de corecti au fost ei in anumite contexte. Au nevoie de confirmarea celor din jur (la care pot ajunge online si la care trimit si e-mailuri) pentru a-si lua portia de celebritate ca au fost buni, mai buni decat ceilalti. Pentru unii celebritatea se consuma prin bai de multime, in conferinte mari si parafilmate; ceilalti ce se considera mai evalviosi (sunt smerit si am mandresc cu asta!) se multumesc si cu un pahar mai mic de laude. O portie mica dar indestulatoare pentru ei. Si intr-un caz si in altul duhul de amagire imi gadila mandria de a fi mai spiritual si mai duhovnicesc decat celalalt frate al meu. Prin ce-o fi Christos slavit in toata kestia asta?

Da, Dumnezeu lucreaza cu putere astazi. Si-n Europa, si-n Africa, si-n Australia, si-n America. Lucreaza prin slujitorii sai raspanditi in diferite confesiuni. Lucreaza prin Duhul Sfant si poate vindeca, aduce cunostinta mantuirii, prezentand nevoia unei pocainte reale in fata lui Dumnezeu. Cred si accept asta. O citire simpla a Bibliei iti va releva asta. Numai daca nu vrei nu vezi sau nu intelegi asta.

Autenticitatea unei lucrari divine nu este data doar printr-un semn extrodinar. Teologic intelegem si acceptam ca Dumnezeu este mult mai mare decat il putem pricepe. E mai mult decat il pot intelege intr-o universitate studiind limbi clasice si deslusind intelesuri sinonimice conceptelor teologice deja cunoscute. Atunci, de ce sa-l limtez numai in anumite perioade istorice? Doar ca sa-mi justifice mie bruma de logica pheumatologica?

Unii incerca acoperierea unor dovezi clare ale lucrarii Duhului Sfant prin prezentarea unor accente extreme in care este prezent numele lui Dumnezeu in toate formele Sfintei Treimi. Este o vrajeala manipulanta; un “bau-bau” teologic pentru ingrozirea si pastrarea enoriasilor intr-un numar rezonabil.

Se incearca limitarea lui Dumnezeu si inghesiurea Lui doar in galetile noastre teologice; daca iese de acolo(sau daca intelegem ca e mai mare decat borcanul meu) inseamna ca trebuie sa imi schimb confesiunea? Cumva teologia este folosita precum o ideologie de partid. Daca cred, consider, inteleg si traiesc altceva, sunt dat afara din partid?

Lucrarea de amagire a celui rau vine in valuri si sub diferite nuante: pentru unii este amagirea ca Duhul Sfant nu mai este asa de potent spiritual iar pentru altii ca Duhul Sfant dantuieste in manifestari publice si isi arata puterea neaparat la televizor si pe DVD-uri.

Amagirea este si pentru unii si pentru altii; trist este ca intodeauna crezi ca celalalt se amageste.

O viata crestina reala, ce predispune la o legatura vie – Apostolul Ioan vorbeste de aceasta in dublu sens – Christos in voi, voi in Dumnezeu – care are prospetimea ei de zi cu zi, nu poate duce spre imitare si nici spre limitare. O viata traita substantial prin puterea si calauzirea Duhului Sfant nu va cauta sa forteze prin (L)imitare existenta roadelor Duhului Sfant si nici a darurilor Duhului Sfant.

Dracii lucreaza si intr-o parte si in alta, facand intocmai sau nefacand nimic.

Duhul de amagire…duh de simulare, duh de imitare, duh de limitare.

Domnul Isus amenda spiritualitatea de fatada identificandu-i pe cei care o practicau cu un mormant varuit. Alb dar nemiscat.

Sfintii sunt albi (nu-i rasism este doar un termen care sugereaza sfintenia) si in miscare!

Leave a Reply