saritura in-naltime

n-o lua personal…

rej

Toti avem prieteni reci si calzi; cei calzi devin uneori chiar fierbinti. Cum le iei temperatura? Pai vezi cat de des te suna, iti trimit mesaje, felicitari, etc. Cei reci, n-are rost sa-i masori…doar nu-i mai vezi, iar cand ii zaresti…stana de gheata, privirea lor trece prin/peste/pe langa tine. Cei reci zambesc de obicei plastic si de la distanta. Nu suna sau o fac numai pentru ca trebuie, strict, protocolar si uneori doar daca ii ajuta in scopul lor.

Am avut de cateve ori ocazia sa aud oameni retragandu-se din jurul meu si spunandu-mi in timp ce se departau: “n-o lua personal…”

Dar cum? Orice om, cat de analitic s-ar gandi la un eveniment, o intamplare, nu poate sa nu se intrebe responsabil : “da ce-am facut?”. In noaptea vanzarii ucenicii il intrebau pe Isus: “Doamne cumva…sunt eu?” o alta varianta a lui “Doamne ce-am facut?”

Pe masura ce evenimentul se stinge, intrebari raman fara raspuns si cicatricea ramne pe gand si-n suflet. Timpul nu le vindeca; doar le imbalsameaza.

Unul din lucrurile pe care ma feresc sa il fac in astfel de situatii sunt presupunerile; presupunerile sunt termitele unei relatii: rod pana distrug. O relatie plina de presupuneri (fie pozitive sau negative) va ajunge repede la final dupa ce ii va imbolnavi pe participanti. E bine sa ai curaj si sa intrebi ce e de intrebat sau sa raspunzi daca ai ceva de zis. Nu presupune nici ca te iubeste, nici ca te uraste. Intreaba si apoi considera valabil cuvantul primit.

Apoi stiu ca e bine sa folosesc cuvintele in directia adevarului si a dragostei/respectului pentru om. Nu vi s-a intamplat sa spuneti ceva si celalalt sa inteleaga ce vrea el?

Cuvintele gresit directionate si folosite duc spre barfa; integritatea unei persoane se vede si din modul in care vorbeste in situatii de criza.