saritura in-naltime

a fost anul lor…

Anul acesta a fost al lor; prin subiecte si prin persoanele care au purtat aceste discutii (sau au fost implicate in ele). Si-au verbalizat pozitiile, atat cele prezente cat si cele trecute. Despre viitor au curajul destept sa-l lase in Mana lui Dumnezeu.

Grupul crestin penticostal a fost preponderent prezent in atentia cititorilor de blogareli evanghelice exprimate pre limba romana. Cred ca nu s-au vorbit (avand in vedere distantele si locurile de unde si-au exprimat opiniile) si nu au planuit asta dinainte, iar finalul de an prezinta ca au iesit bine, nu doar in fata, ci oarecum si inainte. Schita celor 3 puncte prin care  s-au evidentiat curpinde:

1. “sa nu uiti Darie”- procedeul in care amintirile devin memorii. Incepand cu provocarea unor amintiri dureroase si dreptul la clarificari si intelegeri, prin prezentarea unor fragmente de dosare ale colaborationistilor cu organului puterii comuniste, cartea pastorului Vasilica Croitor a prezentat fara fard, fatada unor oameni care au facut echilibristica pe 30 de arginti. Am reusit astfel, sa vorbim din nou mai mult despre iude decat despre Christos; si ne-a placut…

Clarificarile de ordin istoric sunt necesare cu toata durerea ce parvine din ele. Desi au menirea de starni spre pocainta, la unii lucreza spre “intarirea grumazului”.

Cel mai trist este sa vezi ca oamenii considera inca bine ceea ce s-a intamplat rau. Ne comparam intre pacate mai mult decat ne lepadam de ele. Ne lustruim numele de pe pamant si ni-l manjim pe cel din Ceruri.

Rascumpararea Memoriei” este tipul acela de carte pe care o poti citi mereu. Provocarea la curatenia debaralelor si a sertarelor ascunse, este intotdeuna binevenita. Momentul scoaterii pe piata a fragmentelor dosarelor cu “scriitori” penticostali, a suportat diferente fata de o incercare similara a confratilor baptisti. Nu a fost doar o conjunctura diferita dar si o diferita maniera de abordare, un stil diferit. Finalul este inca in suspans, rememorarile ravasind impresii si caractere. Prin hotararile sau nehotararile lor, bisericile si-au dovedit partinirea si sentimentalismul, sucomband in fata combinatiei “Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui” si “cine-i cel neprihanit sa arunce primul cu piatra”. Diaspora este plina de surprize la capitolul acesta (mi s-a confirmat si din contactele avute pana acum in varii locatii), iar tacerea la acest subiect a unora care-s de obicei “guralivi” nu face decat sa sporeasca suspiciunile ca au “pupat mana” pana “au trecut puntea” si chiar dupa aceea…

In acest context complex am avut inca o data senzatia ca pretuim mai mult libertatea de a spune adevarul decat lasam Adevarul sa ne elibereze.

2.Voci noi noi in blogosfera.

Pastorii Petru Lascau si Cristian Ionescu sunt cele doua voci penticostale care s-au impus in atentia colindatorilor pe bloguri. Au dovedit nu doar ca pot vorbi bine ci pot si conduce un dialog – cu toate accentele incomode venite la pachet – spre o finalitate decenta. Prezenta dumnealor este un castig pentru intreaga comunitate crestina si se alatura din mers grupului de blogari penticostali (nu prea numeros) care isi exprima decent convingerile, opiniile , parerile, cercetarile.

3. Pe cand toata lumea era inca agatata de subiectele din jurul pastorului Nicky Pop si altor  “semi-POPi”, un vecin de-al sau din Portland Area s-a simtit dator sa-i elibereze stransoarea si sa detuneze atentia. Slujitori, cel putin vremelnic, ai acelorasi stapani (care o fi mai mare, putem banui) au ales sa continue impreuna mersul pe aceleasi coridoare ale descoperirilor istorico-spirituale.

Intr-un context de memorii rascumparabile pastorul Iosif Ton a considerat ca a venit momentul sa umble la niste “dosare” personale stocate in arhiva sufletului sau. Pozitionarile si anatemele despre acest subiect au curs in valuri, pentru ca pocaitii evanghelici sunt degraba “varsatori de sange” si consumatori ale acestui produs in stare proaspata sau congelata/uscata. Pai sa-l tradam pe Dracula tocmai acum? Doar asta-i cel care ne duce renumele in lume…

Repozitionarea teologica a pastorului Ton a adus servicii tot interpretarilor penticostale ale invataturilor Noului Legamant, cei care l-au atacat si condamnat reusind intr-o masura cel putin colaterala sa instige la un duel confesional pe cei langa care sunt chemati sa slujeasca inaintea lui Dumnezeu. Din nou s-a lansat aluzii despre intaietate si suprematie intr-un context in care Christos n-are (ori n-ar fi de folos sa aibe) rival; ciudat cum pentru unii, inchipuirea ca-s mai buni decat alti confrati de-ai lor in ale crestinismului, inseamna ca-s mai aproape de Dumnezeu.

Altfel in 2010, cei “cu minte” si-au vazut cuminti de ale lor, aducand un plus constant, enciclopedic si proaspat exprimarilor blogo-evanghelice; s-a inmutit si ceata consumatorilor, furnizorilor si raspandacilor de senzatii tari si anateme, ca doar lor timpul le este intotdeuna prielnic.

Controversele, patima si “datoria” de a pune la punct pe cei care s-au ratacit de la “dreapta-stanga credinta”, au aratat fragilitatea unei intelepciuni divine care era de dorit sa impregneze relatiile intre crestini. “Rastignim” oameni mai rapid decat sa le contrargumentam pozitia, exprimarea, talmacirea. Ne aliniem gandirea unor teorii intereptative care fac diferentele intre sisteme, lasandu-I lui Dumnezeu foarte putin spatiu de actiune. Ne plac sistemele pentru ca ele ofera nu doar un cadru de intelegere ci si un spatiu de baricadare, de ascundere, de protectie. Si-l simtim pe Dumnezeu din cand in cand p’acolo…

Am mai spus-o sub alta forma inca dinaintea noului mileniu: “nu e bine sa ne afisam identitatea christica prin prisma unei apartenente cultice/confesionale”. Christos este deasupra vreunei confesiuni, indiferent cat de rafinata, dragalasa, eficienta, politicoasa, haruita sau academica ar fi aceea.

2010 a fost un alt an in care s-a evidentiat mai mult eticheta confesionala (cu toate interpretarile ce decurg de aici) decat substanta de a fi om crestin. Si putem avea orice argument pentru a face asta, mai putin cel care ne place cel mai mult “…c-am facut totul de dragul lui Christos…”

3 Comments

Leave a Reply