saritura in-naltime

ce dictionaru’ meu! – azi evanjalnic

Interactiunea verbala intre elemente ale speciei umane produce uneori ciocniri semantice. Cuvinte – ce suna si se scriu la fel – sunt nuantat verbalizate sau scrise in directii surpinzatoare/nefiresti (vorba fostului arbitru Craciunescu).

Astfel ajungem sa fim autori sau (cei mai smeriti) coautori ale unor lucrari care altadata erau doar pe umerii academicienilor. Fiecare cu dictionarul sau, cu sensurile sale, fiecare este justificat sa scrie si sa spuna cam orice.

Avand definitii diferite ale acelorasi termeni apare nu doar o confuzie in comunicare ci mai mult o imposibilitate in colaborare. Astfel fiecare cu Babel-ul lui; il taram dupa noi dorind a ne ridica si a ne sustine pozitia, chiar acceptand cumva faptul ca nu e corecta.

In ortopraxis-ul nostru ajungem la niste hidosenii duhovnicesti in care sfintenia e definita diferit, ascultarea, casatoria, inchinarea, disciplina, viata de familie, misiunea, cantarea, membralitatea, toate sunt folosite si definite dupa cum ne sade bine. Intr-o lume multi-standard ne afisam etalonul propriu, alteram spritualitatea colectiva si o sacrificam pe altarul nevoii de justificare personala.

Si cand te gandesti ca toate astea le-am scris dupa ce am intalnit azi dimineata cuvantul “evanjellycal” – a person claiming to be an evangelical Christian, (1) yet is not that concerned with the truth of the gospel, (2) is more concerned with all kinds of spiritual experiences, (3) is infuenced by culture instead of being an influencer of culture, (4) with no spiritual backbone.

Adica “o persoana care pretinde a fi un crestin evanghelic, (1) nu este asa de preocupat de Adevarul Evangheliei, (2) este interesat de tot felul de experiente spirituale, (3) este influentat de cultura în loc de a fi el o influenta asupra culturii/mediului in care traieste, (4) spiritual fara coloana vertebrala ”

Sunt evanghelic si trebuie sa spun din nou: “vai de mama noastra ca Tata n-are nici o vina!”

Leave a Reply