saritura in-naltime

cum se face judecata unui lider – 2

Cu pietre daca vrem sa-l pietrificam; cu oua daca vrem sa-l facem varza; cu rosii daca nu i se umple fata de rusine, etc.

Lasand palidul umor sa treaca, ceva vreme in urma semnalam pentru prieteni postura inedita in care l-am vazut pe unul din autorii cititi de mine in ultima vreme, C. J. Mahaney.

Pastor, lector, profesor, C. J. Mahaney nu este lipsit de reclamatii si nemultumiti. Atitudinea sa in fata acestora a fost cea care m-a determinat sa o evidentiez. Pentru ca asa ceva nu se prea vede.  Mai ales la oameni cunoscuti care intra in categoria “vedete” crestine contemporane.

Un lider pleaca singur. David a facut asa parasind tronul domensc in favoarea mult mai popularului Absalom. A plecat el, parte din familie si slujitorii. Mahaney a plecat el si familia sa. Nu si-a luat pe nimeni din cei care il apreciau dupa el si nu a pornit o alta biserica/lucrare/misiune. Si-a dat seama ca tot concertul de contestatii care au navalit gratis in vazul tuturor il expune, il raneste, ii distruge prestigiul, numele. Putea sa-i distruga si caracterul. Si-a facut drum printre pietre si nu le-a ridicat pentru a le arunca inapoi. A ales sa mearga ca un simplu enorias la biserica altui pastor(cu care a colaborat in varii ocazii). Un lider, enorias de rand. De ce nu? Pai, nu-si pune in valoare darul, chemarea, pregatirea? Ba – zic eu – tocmai atunci arata cat e de pregatit; cand isi cunoaste timpul, vremea, sezoanele… Unul din “vai”-urile enuntate de Isus Christos se referea tocmai la nestiinta/lipsa de perceptie/de recunoastere a unei “vremi a cercetarii”. Si timpul acesta vine peste oricine indiferent de pozitie.

Se pot citi mai multe despre C.J. din ultimul update personal.

Desigur ca si in cazul sau orice scurgere de informatii spre public are in spate o agenda. Nu trebuie sa fi conspirationalist pentru a intelege asta. Dar toti cei care se unesc sa-si verse offf-ul public sunt uniti de ceva ce pare bun dar…vorba eminesciana “ce-i unea pe ei in lupta?” (te-ai gandit ca daca Eminescu ne era contemporan ar fi scris “e-mailul al III-lea” sau “postarea a III-a” si nu “scrisoarea a III-a”)

In cartea “Cei trei regi”, Gene Edwards vorbeste despre ridicarea si umilirea unor lideri. Noua ne place sa-i aplaudam si sa-i luam la palme cu acelasi zel, ii apreciem si-i umilim in aceiasi oala, uitand ca ei sunt tot oameni care au imperfectiunile, preferintele, curiozitatile lor. Aici nu-i includ pe acei “lideri” care nu admit ca au vre-o limitare, care le stiu pe toate, pronosticheaza spiritual zicand ca profetesc, etc…

Nu cred ca Mahaney e perfect si desavarsit. Cred ca este un om care are ispitele, neajunsurile si nevoile sale. Nu-l iau in brate dar apreciez ce vrea sa invete si sa-i invete pe toti cei ce merg pe drumul acesta sau pe cei ce-i alunga in pribegie pe unii lideri. E drept sunt lideri si lideri. Unii  considera chemarea desupra caracterului si vor neaparat sa aibe ceva oameni de casa la care sa le predice in continuare “chemarea” lor. Si inca gasesc clienti pentru ca darul discernamantului nu prea e cerut, nu prea e cautat. Altii lideri sezonieri, fara chemare, dar ajunsi acolo datorita gurii bogate sau punctajului mare primit la “impresie artisitic-evalvioasa de sustinere a credintei noastre”, cand vad ca pierd din aderenti si sustinatori aleg varianta unificarii cu alte grupuri crestine – pupand mana(sau ma rog…) pentru un timp de predicutza si o pozitie mai in fata.

Nu m-am gandit si nu mi-am propus niciodata sa fiu pastor sau ceva in felul acesta. Cand spun asta nu vreau sa-i necajesc pe cei care imi spun asa sau imi acorda increderea in momentul acesta. Eu nu stiu daca sunt ceea ce va asteptati; s-ar putea insa sa fiu ceea ce e nevoie acum.  De ce spun asta? Pentru ca asteptarile mele de la o astfel de persoana/pozitie sunt prea mari pentru a le putea singur atinge. De asta eu le-am spus de la inceput celor din biserica ca nu sunt pastor. Eu sunt “inca pastor”.

One Comment

Leave a Reply