saritura in-naltime

biserica perfecta

Se zice si nu lipsit de adevar ca in momentul in care ai/am ajuns intr-o biserica aceea nu mai este sfanta/perfecta. Desi afirmatia induce o unda de smerenie si de recunoastere a nedesavarsirii proprii (un bun inceput de relationare la alti nedesavarsiti), cand vine vorba de protectie spirituala, de crestere spirituala, de “perfectiune”  o cautam mai mult la altii decat la noi; suntem mai degraba atenti sa o solicitam decat sa o oferim. Astfe zicala de mai sus e buna dar devine o guma nesarata in contextul unor relatii de grup in care am asteptari mai mult de la altii.

 

Ce imi poate garanta biserica perfecta? Acolo unde voi primi tot ceea ce am nevoie eu si toti ai mei?

Ca oameni suntem selectivi. Se intampla in jurul nostru o gramada de evenimente care ar trebui sa ne deranjeze(pentru ca au in ele germenele pacatului) dar alegem sa tacem, sa inchidem ochii, sa consideram ca nu e treaba noastra, sa mergem pe langa. Problema devine piscatoare cand ne afecteaza personal sau pe cei dragi. Atunci devin mai atent, tzepos, mi-aduc aminte de toate pasajele biblice care sa-mi justifice “neprihanirea”, “jerfa” pe care am facut-o pana acum si pe care nimeni n-a apreciat-o, pentru a  motiva departarea de un grup anume de crestini.

Am auzit vorbitori/vorbareti (pastori nu-i pot numi si ei stiu de ce…) care chiar legitimeaza/incurajeaza prin mesajele lor astfel de situatii; atunci cand “mediul” e toxic si nu te simti “safe” e normal sa parasesti biserica si sa cauti alta. Nu incerca sa vezi ce spune Biblia despre rezolvarea conflictelor ca nu-ti va place (nu-ti va da dreptate). Nu astepta derularea procesului de disciplinare. Sa nu care cumva ca s-ar putea sa te afecteze si tu n-ai nici o vina. Vorba aceasta este spusa de acei oameni care au “misionat” din biserica in biserica plangandu-se bineinteles ca pe unde au fost n-au gasit nicicind intelegere. Se pleaca dintr-o biserica in alta cu probleme nerezovate in care nu este dorita aplicarea vre-unor rezolutii biblice si apoi se ajunge in contexte noi in care se “misioneaza”/voluntariaza pana la aparitia unor seturi de probleme. Ce urmeaza este usor de dedus…

Ce face biserica sa fie perfecta? Biserica nu-i un loc steril de pacat. Barfa e la fel ca si curvia ori alte pervertiri sexuale, ochiul rau este precum uciderea…pacate ce prin practicarea lor ne pot pune pe jar (de crezi sa nu in existenta unui loc de pedeapsa chiar e treaba ta acum).

Ce da garantia unei biserici perfecte? Un pastor bun? Nu, ca are el ceva ascuns de care  inca nu stim. Doi? Nu, ca nu se inghit unul pe altul. Zece? Nu, mai bine fiecare s-ar pocai mai intai. Un grup de oameni ce cauta salva lui Dumnezeu si doresc sa traieasca in ascultare de principiile Bibliei? Nu, astia se cred prea sfinti. Serii de mesaje biblice edificatoare? Nu, ca oricum nu le pricepe nimeni. Programe interesante? Nu, ca mai bine cu banii aia ii dadeam la saraci. Finante suficiente? Ha, nu, nicidecum.(n-am vazut biserica in care membrii sa se certe intre ei ca n-au bani…) Darurile spirituale? Hmmm…aici poate, poate ai fi inclinat sa crezi ca DA. Dar….

Daca o biserica ar avea in prezent manifestarea reala a tuturor darurilor spirtuale ale Duhului Sfant, n-ar fi mai sus de biserica primara unde a fost si Anania si Safira si Imeneu si Filet si Alexandru si Dima si curvarul din Corint.

Auleou, deci nici plinatatea darurilor sprituale nu duce la perfectiunea bisericii? Pai atunci unde sa mai ma duc?

Participantii miscarilor carismatice tind sa creada ca totul este pefect daca “esti in Duhul”. Prin modul in care se manifeasta carismaticii cred ca Darurile Duhului sunt raspunsul la orice. Si dupa o vreme vezi ca nu-i chair asa. De aceea se creeaza, exista un palier al unor oameni care sunt sanatos neincrezatori in “manifestari ale plinatatii Duhului”.

Apostolul Pavel mentioneaza despre darul vorbirii in limbi (unul din darurile fara de care nu poti fi declarat pastor penticostal) in cadrul epistolei adresate Corintenilor. Acest dar este vazut, reclamat si inteles deseori intr-un sens mistic chair de cei care l-au experimentat (1Corinteni 14.2 mentioneaza: “cine vorbeste in limbi nu vorbeste oamenilor ci lui Dumnezeu”); cat de nemaipomenita pare aceasta stare, Apostolul vorbeste despre ea intr-un context al unei biserici cu multe probleme. Cautand o biserica perfecta, numai la cea din Corint nu te puteai gandi. Acolo erau diviziuni/partide/gasti(1:10), aveau o intelepciune lumeasca (1:18), era imaturi spiritual(3:1), se inchinau stangaci (3:5), se vedeau mai buni decat altii (4:8), imoralitatea sexuala era prezenta(5:1), se duceau unii pe altii in sali de judecata(6:1), aveau problem in casatorie (7:1) promovau usor divortul (7:12), aveau ceva probleme cu idolatria (10:14), aveau confuzii teologice (15:12).

Wow! Cine vrea sa fie membru in biserica din Corint? Nu, nu sa o vizitati? Nu sa faceti poze la intrare (si la iesire). Nu sa tii o predica pentru a ti-o trece la referinte? Nu sa canti niste cantari sa zici ca i-ai evanghelizat si p’aia. Nu! Ci sa fi membru. Sa stai acolo intalnire dupa intalnire. Da, ce-s prost, nu…?

“Darurile Duhului” au ajuns sa creeze in Biserica ceea ce Dumnezeu n-a intentionat. Ceea ce “darurile” au promovat in biserica crestina contemporana nu este de fapt decat existenta unor grupuri care traiesc doar pe baza experientei lor. Necazul mare in astfel de conjuncturi este ca ai nevoie mereu de combustibil nou pentru alte experiente. Ai nevoie de alte senzatii si altele si altele…pana cand experienta ajunge precum o stare de adictie. Aici este pericolul in care cautarea/fugarirea darurilor Duhului Sfant inlocuieste trairea crestina; acea credinta care se alimenteaza zilnic din Adevarul Scripturilor si nu din cel al experientelor personale.

Prea multele “daruri” ne-au distantat de marele DAR primit prin Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos. Dupa ce vorbeste corintenilor despre daruri, apostolul spune “Va fac cunoscut, fratilor Evanghelia, pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, în care ati ramas,” (1 Cor 15:1). Ati ce?! Ati ramas nu ati plecat.

Evanghelia asta ne-a pozitionat intr-o relatie cu Dumenzeu. Si aceasta relatie se dezvolta(asa ar trebui) zilnic. Nu poate exista o biserica perfecta fara oameni perfecti. Nu pot fi perfect decat relationandu-ma la Sursa Perfectiunii. Eu personal; fara sa astept sau sa-i imput altuia mai intai. Si ghici ce se intampla? Pe masura ce ma apropi de Sursa pefectiunii cu atat ma vad mai nedesavarsit. Pe masura ce il caut mai mult pe Dumnezeu, cu atat ma vad mai nevrednic si vreau sa-i slujesc pe nevrednicii de  langa mine. Christos si Evanghelia Sa este inceputul, miezul si continuarea oricarei legaturi pe teritoriul unei biserici imperfecte.

Eu merg intr-o biserica imperfecta. Mai este cineva langa mine? Hai c-avem treaba…

Leave a Reply