saritura in-naltime

un ciuline sufletesc

Se intampla la fel in dreptul unei persoane, a unui grup sau a unei biserici. Cand auzi ceva rau despre cineva (persoana, grup, biserica) iti este plantata in minte/gandirea o samanta de suspiciune. O data ajunsa acolo, simtirea ti se contracta si devine rigida. Devi intrebator despre tot ceea ce stiai inainte. E curios ca nu esti al fel de intrebator despre cel care ti-a transmis informatia (care ii este scopul, face asta din obisnuinta, este implicat intr-un conflict sau pur si simplu oricine nu-i ca el nu e bun…); persoana respectiva este inclusa in cercul de aur al prietenilor “de nadejde”.

Suspiciunea – un ciuline sufletesc –  creste rapid si propaga perfect un mediu de amaraciune.

Nu trebuie decat un semnal (e-mail, telefon, vorba directa) si gata…suspiciunea apare si nu mai trece usor. Devin circumspect la orice alta vorba; nimic ce nu se potriveste tabloului creat nu mai este receptat. Orice vorba ce alimenteaza suspiciunea devine credibila. Te uiti dincolo de cuvinte, cauti intereptari care sa-ti amplifice suspciunea si apoi te miri cat de bine se potrivesc. Speculatia devine metoda de intelegere a orice.

Efectul suspiciunii intre cei credinciosi este dezastruos. Pentru ei, pentru biserica, pentru relatiile din jur. Nu conteaza cat de biblic e ceea ce se intampla acolo. Suspiciunea alunga orice dorinta de a merge la biserica. Dintr-odata fratii tai in Christos devin “aia”, fratele tau in Christos devine “ala”. Suspiciunea schimba termeni si reclasifica persoane.

Dragostea nu infloreste in mijlocul suspiciunii. Apropierea de Christos nu se acentueaza in mediul suspicios. Evanghelia nu atinge sufletul intr-un context al suspiciunii. Amaraciunea devine ceva lichid ce umple parca tot spatiul, consumand tot ce era bun in interior.

In vremuri tulburi nu doar intrebarile pentru aflarea adevarului conteaza. Conteaza si manierea in care sunt exprimate. Spunerea adevarului schimba relatii, desi relationarea la Adevar ar trebui sa ne apropie pe toti cei ce vrem sa traim onest. E normal sa dezagreem unii cu altii, sa ne exprimam ingrijorari si sa semnalam ceea ce nu intelegem, dar trebuie sa facem asta “credinciosi adevarului in dragoste”(Efeseni4). Cand te-ai rugat ultima oara pentru cel/cei pe care astazi nu-l(i) mai vezi asa de bine ca ieri?

Biserica din Corint era un dezastru. Si cu toate ca stia si era intristat de ceea ce se intampla acolo, Apostolul Pavel le scrie asa:

“Multumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat in Isus Hristos. Caci in El ati fost imbogatiti in toate privintele, cu orice vorbire si cu orice cunostinta.In felul acesta, marturia despre Hristos a fost bine intarita in mijlocul vostru;asa ca nu duceti lipsa de niciun fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos.El va va intari pana la sfarsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la partasia cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru.” – 1 Corinteni 1.4-9. In plus li se adreseaza ca unor sfinti si le vorbeste ca unor frati si surori.

Nu-i de mirare de ce unii l-au perceput pe Pavel a fi un nebun, nu?

A respira intr-o viata plina de suspiciuni este cel mai nefericit mod de a trai. Eu unul nu-mi propun asta. Tu?

1 Comment

Leave a Reply