saritura in-naltime

Mare lucru e sa n-ai?

Sansa de a rasfoi un album cu ceva fotografii vechi mi-a oferit nu doar o doza de nostalgie. M-a facut sa ma gandesc comparativ la cei care zambeau in fotografia sepia desi observand la detalii de background n-ar fi avut prea multe motive.

Bunicii mei au traversat perioada razboiului si a foametei. S-au bucurat de o educatie medie (pentre vremea aceea doar cateva clase) iar inscrierea la liceu era un lux. De universitate nici nu mai vine vorba. Toaleta lor era in fundu’ gradinii iar daca aveai in casa apa curenta erai boier sau os domnesc. Sapunul era facut in gospodarie iar sarea era folosita si pe post de  pasta de dinti.

Bunicii mei au mers pe jos la munca si in jurul casei au avut destul treaba de facut. De acea nu aveau timp de fitness. Ei mergeau pe jos sau cu bicicleta si faceau multe lucruri manual. Coseau de mana si imbracamintea si incaltamintea. N-au putut sa descarce muzica in Iphone si nici nu avea bani sa mearga la oras la concerte. Daca vroiau ceva muzica trebuiau sa o compuna, sa foloseasca resursele pe care le aveau. Eu astazi merg la mall si am servicii specializate pentru ceea ce am nevoie. Doar un telefon, un e-mail si gata.
Astazi uram cum aratam, nu ne plac formele trupurilor noastre. Bunicii mei si-au urat trupul mai putin decat mine si l-au folosit mai mult decat mine. Asta nu a fost pentru ei doar un execitiu al cunoasterii si al indemanarii; era o pasiune de a trai. Si cu toate asta spunem despre ei ca “au supravietuit”.

Au mers pe drum de tara plin de nori si gropi in timp ce eu stau in trafic pe sosele drepte si curate. Ei stateau la umbra unui copac privind la cate vre-un avion minunandu-se masinaria aceea zgomotoasa si inchipuindu-si cum ar fi; eu am stabilit in 2011 un nou record personal pentru depalasarile cu avionul si e posibil ca in 2012 sa il depasesc.

Ei si-au iubit vecinii si au fost oarecum indiferenti fata de cei de departe(pe care nu-i vedeau/stiau); eu ii pretuiesc pe cei de departe si sunt indiferent fata de cei pe care ii vad din fiecare zi.  E mai convenabil asa…

Eu traiesc intr-o perioada de liniste – n-am traversat direct nici un razboi, am o multitudine de oferte educationale la indemana. Privind in trecut imi dau seama ca nimeni din cei de azi nu si-ar dori vre-o bucata din el. Lumea in care traiesc acum se datoreaza efortului bunicilor si parintilor nostri. Ei au facut pentru noi ceva mai bun desi ei nu au avut. Si cu toate astea noi pozam in nefericitii momentului si nu ezitam sa blamam cumva trecutul pentru asta.

Confuzia este despre adevar, despre valori. Unii intelegem ca fericirea tine de interior dar nu suntem gata sa platim pentru asta. Nu la bani, diamante sau aur ma refer ci la suferinta ce insoteste gasirea pacii interioare. Credem ca fericirea este o excurie platita la Reno sau Las Vegas unde pot manca ce vreau si petrece cum vreau. Omul in experienta lui a dovedit ca stie ce vrea dar nu prea stie ce are nevoie pentru a atinge ceea ce vrea.

Isus spunea ca omul nu traieste dar cu paine si cu toate aste suntem inca tentati sa ne gandim ca ne vom simti bine cand vom manca cine stie ce delicatesa gastronomica. Sezonul sarbatorilor sta de exemplu. Mancam, bem, ne dristram considerand ca ne vom simti mai bine. Numai ca uneori de prea multa mancare, vomitam. Greata si amareala, mirosul si ceea ce se vede atunci numai fericre nu arata…

Complexitatea cu care suntem alcatuiti nu lasa fericirea sa apara reparand sau satisfacand doar o parte. Avem minte sa gandim, inima sa simtim, pasiuni pe care le putem exprimam folosindu-le pe amandoua. Avem corpuri prin care sa ne manifestam si bucuria si nemultumirea.  Fiecare parte a corpului nostru e gandita de Dumnezeu sa ne conduca spre fericire dar nu doar o singura parte poate da fericirea. Ceea ce gandim noi ca ne aduce fericire deseori nu livreaza decat amaraciune. S-atunci vociferam impotriva Divinitatatii ca ne refuza accesul la fericire aidoma cum am blama Guvernul ca restrictioneaza dreptul la libertate al criminalilor in serie.

Suprasolicitam lucrurile de afara sa ofere ceea ce e nevoie in interiorul nostru. O persoana fericita poate gasi liniste, pace, prosperitate in timpul sau chiar daca nu are in perioada in care traieste aceea liniste si prosperitate care sa-l faca fericit.

Un crestin se afla deseori prins in menghina dintre ambitii, dorinte, realizari si implinire, fericire. Din cand in cand ne traverseaza un sentiment de vinovatie pentru tot ceea ce ne dorim si stim ca nu e bun. Ne ascundem apoi dupa vorbele Mantuitorului care mentiona despre viata din belsug; Viata din belsug; probabil o buna definite a fericirii. El ne-a aratat si zis cum, dar pentru noi belsugul este altceva si de acea fericirea este tot o fata morgana.

Numele bunicilor mei nu apare pe Google. Eu sunt o farama mai faimos decat ei dar mi-a trebuit ceva timp a intelege ca fericirea nu este sa ai mult si sa risipesti nemultumit si buimacit/confuz ci mai degraba sa ai putin si sa folosesti deplin.

Comparatia intre atunci si acum nu e o pledoarie pentru a intoarce timpul inapoi. “Nu zice ca era mai bine inainte ca nu din intelepciune spui asta”. Inchid clasorul cu amintiri si sper sa fiu mai intelept in a face orice clipa sa conteze real pentru mine si cei din jur.

Leave a Reply