saritura in-naltime

curatorul unei expozitii de sine

O secventa din realitatea imediata: atat de conectati si-atat de singuri…

Se stie, se vorbeste, s-a scris despre aceasta ironie: datorita tehnologiei avem posibilitatea de a comunica si a ne conecta rapid si cu toate acestea suntem asa de instrainati unii fata de altii; ne simtim atat de singuri si neimpliniti.

Stephen Marche scria in publicatia “The Atlantic” un material – “Is Facebook Making Us Lonely?” – despre interactiunea in cea mai populara retea de socializare:
“În aceasta lume a comunicarii instantanee si depline, fara limite spatio-temporale, suntem afectati de o instrainare fara precedent. Nu am fost parca niciodata asa de distanti unii fata de altii. Intr-o lume ce se consuma, adopta si foloseste diferite moduri de socializare avem parte de o societate din ce in ce mai putin reala. Traim cu totii o accelerata contradictie: cu cat suntem mai conectati cu atat suntem mai singuri. Ni s-a promis un sat global si vietuim intr-o vasta suburbie informationala, intr-o fundatura rau famata stapunsa de interminabile cai de acces”. Intreg materialul este de citit.

Care-i contul tau de Facebook ca sa-ti cer prietenia? Nu ai? – a fost una din intrebarile care mi s-au pus frecvent.
Nu, nu am.
Cum tocmai tu care traiesti in lumea informatiei, a cercetarii? Tu care…
Da, eu.

Sunt suprins de cati prieteni spun unii ca au in reteaua Facebook. 3000 sau 5000…. Hai nu zi…chiar asa? Sunt acesti “3000” sau “5000” sau “orice numar”, prieteni? Real ei sunt doar niste contacte; niste legaturi, niste carti de vizita. Nu-i cunosti pe toti. Ei nu te cunosc pe tine. Folosirea aceluiasi mediu de socializare, aceasi retea, subscrierea la diferite/aceleasi categorii pot mari numarul de legaturi, dar ei nu sunt prieteni. Astfel de conectii duc la drenarea intelesului acestui cuvant – prieten – pana cand nu mai inseamna nimic.

Faptul ca nu toti te cunosc iti ofera posbilitatea sa pari ceea ce nu esti, sa te ajustezi si modifici astfel inca sa dai bine – imagini, sfere de interes, etc.

Sunt uimit de nivelul de transparenta in aceste interactiuni. Putem vedea unde am fost, ce-am mancat, ce ne-am jucat, ce am mai citit (asta in cazurile bune), la ce meciuri sau spectacole voi merge. Cum imbogateste asta prietenia intre noi? Cu o barfa si-o invidie, doua…Poti vedea de ce sunt interesat si pe ce imi cheltuiesc banii dar cum te face asta un “prieten” mai bun pentru mine? Faptul ca impartasesc bucatele din viata te face asta un “prieten” mai bun?

Avem sute de contacte si putem fi fara nici un prieten.

Singuratatea este o componenta cu greutate in lumea noastra franta si decazuta. N-ar trebui sa ne surpinda. Prezenta ei ar trebui sa ne faca mai constienti de instrainarea fata de Divinitate care s-a produs si se adanceste. Plinatatea nu-mi este oferita de numarul mare de “urmaritori”. Este oferita de o relatie solida cu Dumnezeu si cu oamenii lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand restabilitam conectarea cu Dumnezeu si intram in “cercul Sau de prieteni”, singuratatea ne mai viziteaza urletul ei avand un ecou sfasietor in sufletul nostru.

Ne-am indepartat asa de mult de unii si altii si de noi insine inca parghia aceasta pe care ne-o ofera mediile de socializare este sansa de care ne agatam pentru a ne recreea un profil. Vrem ceva nou. Vrem ceva cu semnificatie. Dar aceasta recreare ne impinge spre corectii si lama filtrelor “gen photoshop” ne ajusteaza pentru a deveni si noi un nou/alt brand (cu imagini si cuvinte talcuit alese) Si nu o sa ne oprim din acest process decat atunci cand o sa fim mai placuti, o sa avem multe adeziuni…
Ne reinventam pe noi insine in loc a-L lasa pe Dumnezeu sa ne transforme.

“Suntem curatorii nonstop ai unei expozitii de sine” – Stephen Marche.

Leave a Reply