saritura in-naltime

zoon politikon – 1 – zoe nu zoo

– antica expresie aristoteliana are o arie de utilizare intinsa fiind parte a exprimarilor gasite/folosite in cercuri anarhiste ori in pamfletarii gazoase (cate lucruri serioase n-a spus si nenea Iancu si prin piesele sale) sau de catre oameni dedicati literei si sensului filosofic.

Asezarea ei langa o alta cunoscuta sintagma – “ferma animalelor” – dezvolta un sens interpretativ ce are acoperire in realitatea imediata a fiecarei zone pe mapamond. Peste tot sunt fiinte angajate/implicate politic ce vor sa domine, subjuge, sfasie si au o moralitate negativa ce ajung prin actiunile si deciziile lor sa nu mai urmareasca nici macar binele personal – infiorator paradox. Nu spre “zoo” ma voi indrepta (nicidecum vre-o incercare de indobitocire politica; sunt deja multi pe falia asta), n-am competente veterinare – ci-s hotarat spre  “zoe” – ceea ce numim viata de fiecare zi. Deasemena nu va fi vre-un studiu de (ne)caz politic (mare-i ispita, tine-ma Doamne sa nu le-o zic…) ci mai mult o incercare de a vedea/pricepe ce trebuie urmarit, verificat, cautat in orice constructie de acceptare a unei identitati politice (si aici mai gandesc mai mult la ideologie).

Exista un factor ademenitor ce-i anima pe unii sa creada ca daca ei ar fi acolo sus in varful pirmaidei atunci lucrurile ar sta altfel – mai bine. Din pacate exista un sistem ce constrange omul si un grup de oameni ce constrang sistemul. Si asta o spun fara a fi deloc conspirationalist. Ideea cu implicarea decizionala prin vot s-a dovedit si ea nereusita – cei in care am investit temporal credibilitatea noastra fiind deseori cei care au tradat primii (chair prin neimplicare) mandatul in virtutea caruia au ajuns acolo.

Din perspectiva plana a celor ce joaca in piesa doar ca simpli figuranti – acestia simtindu-se inselati/tradati de cei pe care i-au simpatizat/votat aleg sa sara intr-o alta tabara (din spirit de fronda ori din credulitatea ca ceilalti vor ava grija de ei – adica le vor da ce le-a fost promis) sau manifesta o lehamite ce se emuleaza intr-o inactivitate a lui “whatever…” – oricum nu se poate face nimic. Intre aceste doua pozitii se afla punctul celor nehotarati, neclari si inca neconvinsi, ce ar vrea si nu stiu cum sau n-ar mai vrea desi inca mai pot.

Implicarea in probleme sociale se realizeaza la nivelul vecinatatilor imediate – micro – pana la colaborari transnationale – macro. Desi nu este noua in istorie, actiunea comunitatilor eclesiale in aplanarea si rezolvarea unor probleme umanitar-sociale este limitata  atat de resurse cat si de amprenta factorul politic si constrangerile decizionale ce privesc interese divergente  – nu se urmareste doar solutionarea unei crize ci folosirea unei nevoi pentru contrangeri si aranjamente financiar-economice ulterioare.

Dincolo de toate aceste detalii nu putem sa traim intr-un spatiu in care doar sa ne multumim ca nu ne-a omorat nimeni pana acum si in acelasi timp trebuie sa nu visam ca putem schimba radical totul. Uita-te cat de greu este sa participi la schimbarea ta…

Cred ca nu voi trai intr-o lume perfecta dar inca sunt ispitit de unitatea si implicarea in jurul unor aranjamente si angajamente sociale in conformitate cu logica si moralitatea argumentelor.

In fine, toata aceasta disertatiune am scris-o incepand a parcurge materialele lui Jeff Myers (un profesor pe care l-am urmarit prin cateva scrieri in aceasta vara). Interactiunea avuta cat si rasfoirea lor se poate vedea in continuare intelegand ce sa urmareasca omul ce vrea binele polisului in care respira.

Leave a Reply