saritura in-naltime

patrunjel de ciorba sau friptura bine garnisita – ?Ev@nghelia

– Si cum mai e la biserica?

– Ca-n gara…

Am dat raspunsul acesta unui prieten ce a fost nevoit sa se relocheze cu intreaga familie intr-o alta localitate. A zambit si a stiut ca nu-i nici o urma de sarcasm in raspunsul meu pentu ca oferisem aceasta imagine intr-o expunere despre “biserica de care e nevoie”.

Suntem maestrii ai deviantelor de orice fel. E asa usor sa te abati de la ceea ce princip(i)al ai fost menit a fi. Biserica e in randul acestor grupuri umane ce pot a devia de la intelesul original ( a fi ”sare”, “lumina”) prin complacerea intr-o serie de activitati pastoral-centrice sau umano-centrice si nu cristo-centrice.  E asa usor astazi pentru o biserica sa devina doar o destiantie, unde pastorul(conducatorul) este doar un performer media iar oamenii formeaza doar audienta platitoare.

Poti avea un nume vestit, multe locuri pline in sala (ti-ai marit hambarele dehh…) si cu toate astea sa fi departe de ceea ce Originatorul a initiat. Biserica reprezinta oamenii, pastorul (conducatorul) este doar un om ce echipeaza iar oamenii sunt fiecare slujitori/misionari ce au un dar aparte.

Cand aceste lucruri sunt real prezente in viata comunitatii, crestinismul este un mediu fluid ce trece de la batran la tanar si invers, de la barbat la femeie si vice-versa toti fiind uniti fara efort in comunitati – numite si biserica –  ce promoveaza Evanghelia. Cel mai simplu mod de a intelege cum este locul in care te inchini intreaba-te cum te vezi tu in viata bisericii, cum il vezi pe liderul actual al acesteia si cum se exprima biserica in comunitatea unde-i localizata.

Intr-un fel identificarea si prezentarea disfunctionalitatilor in biserica vulnerabilizeaza mesajul Evangheliei. Si poate chiar e bine asa; cum sa pretinzi ca ai o Evanghelie puternica, vibranta si o biserica macinata de consumerism, vicii si preocuparea mai mult pe cum arata decat ce arata/ce prezinta? In contextul acesta sesizezi usor faptul ca nivelul educatiei multor crestini (d)in biserica intrece cu mult nivelul ascultarii lor de poruncile/principiile lui Christos. Satan asteapta cu incantare finalul pentru toti aceia ce cunoastem mai mult decat ascultam. Sa nu se inteleaga prin asta ca prostii as fi mai ascultatori si desteptii mai pacatosi? Fals! Dimpotriva, invitatia este de a aduce ascultarea de Christos acolo unde mintea rationeaza deja.

Bisericile construiesc de secole ziduri inloc sa se concentreze pe cladirea comunitatilor. Apoi tipam (si multi nadusesc la asta…) Evanghelia din interiorul zidurilor catre cei din exterior si asteptam ca oamenii sa se catere peste de ziduri si dupa ce parcurg labirintul de “traditie locala” sa ajunga in final pe o banca inlauntru.

Ne creem propriul nostru univers paralel in care ne asociem si ne petrecem timp doar cu cei ca si noi pana cand numarul tau de prieteni din afara “cluburilor crestine” scade la zero. Avem activitati prin care ne izolam de comunitatea in care traim si prin care il izolam pe Christos de cei pentru care a fost rastignit. Biserica il ascunde pe Christos prin cotloanele parerilor unor lideri temporari in loc sa se coordoneze cu principiile unui Dumnezeu intrupat transcendent, atemporal.

Convietuim intr-un spatiu plin de teorii si practici variate fiecare etichetand experienta comunitara cu titlu “Biserica”. Punctarea unor metehne disfunctionale nu se doreste (toti trebuie incurajati si vorbiti (de) bine) si este prezentata drept un sacrilegiu adus unei forme in care Dumnezeu se prezinta umanitatii. Si daca-i ceva de reprosat, este numai la “unii si la altii” si niciodata la noi; fundamentalistii acuza indepartarea de trecut – dorind canonizarea a fiecarei iote si ritm ce a functionat intr-un tronson istoric –  in timp ce progresistii sunt prea inainte (inainte spre ce?) contestand prin interogari destept alcatuite si murmurand raspunsuri partiale ce-i lasa cu “maru’n gat”.

 

Cineva spunea ca de vrei sa vezi palierul de profunzime in relatia cu Christos va fi egal nu nivelul persoanei pentru care te pregatesti sa il expui pe Christos.

Cum ar fi in loc sa le spunem oamenilor “sa-l invite pe Isus in inima lor”, le-am comunica faptul ca Isus ce Inviat vrea sa-i invite in inima Lui?

Cand misiunea devine doar un program – pentru o vreme – si nu o realitate zilnica transformam Evanghelia intr-o condiment – un fel de patrunjel de ciorba – in loc de o friptura adevarata.

Vom ajunge din nou in perioada in care vom celebra modul in care Dumnzeu si-a prezentat slava Sa intr-un ambalaj de piele, muschi, oase – trup uman. Dincolo de o frumoasa celebrare cred ca e bine sa intelegem ca acum e randul nostru sa gazduim salva lui Dumnezeu expunand celor din jur (prietenilor nebisericosi, colegilor, vecinilor) sfintenia prin care Dumnezeu ne-a transformat.

Leave a Reply