saritura in-naltime

cand ai fluierat ultima data dupa o carte?

Cum asa? Pai cu degetele de la amble maini sau pur si simplu prin contractia mushilor buzelor cuplata de contorsionarea limbii, suntetul poate capata valenta muzicala admirativa. Nu, nu trebuie sa-ti aduci aminte cum se face chiar acum…

Situatia a fluiera de admiratie se potriveste mai mult unor intereactiuni ocazional inter-umane  decat unor intersectii intre persoane si lucruri. Exista un soi de satisfactie mentala, de placere ce o intrece pe cea gustativa ori senzoriala in momentul in care ai  intors ultima pagina a unei carti si ai terminat de citit ultima propozitie.

M-am trezit cu legitimatia blibliotecii locale in mana in timp ce imi cautam pass-ul pentru gym si am continuat sa ma gandesc la cati oameni ce sunt in sala de fitness au pus mana pe vre-o carte in ultimele 24 de ore.

Bibliotecile rezista atacului mediului online dar cred a vor capitula in cativa ani. Eu insumi desi pretuiesc mirosul de cerneala tiparita si foaie imprimata am inceput sa accept convenienta cartilor in format electronic.

Cand imprumuti o carte te logodesti cu ea pentru vre-o doua saptamani. E ca si cum iti dai intanire cu autorul si ideile sale si de-i buna cartea experimentezi senzatia ca nu vrei sa citesti totul cat mai repede ca si cum nu ai vrea sa intarzi la intalnire.

Nu, nu sunt impotriva progresului(traiesc de pe urma lui) si  nu sufar de vre-un nunata a complexului Luddite dar cred ca – fara a fi nostalgic – se pierde ceva nefrecventand bibliotecile si ramanand blocat in fata monitorului. E daca vrei diferenta intre cafeaua facuta la ibric pe nisip incins si cea care tasneste aburind dintr-un dozator ultimul racnet.

Cred ca tehnologia ne predispune la greseli, transforma in obicei faptul ca orice greseala este usor reparabila. Costul unei greseli devine mai mic prin faptul ca este posibila corectarea rapida. Chiar randurile astea le scriu neglijent si pe fuga acceptand faptul ca cei destepti vor reusi sa prinda ideea iar ceilati vor abandona textul sau vor solicita corectia. Ma gandesc admirativ la cei care isi scriau textele folosind masina de scris; cate greseli isi permiteau ei oare? Mult mai putine decat imi permit eu acum la tastatura. Costa timp si hartie pentru a transcrie inca o data totul. Erau mai precisi si atenti pentru a iesi totul bine din prima.

Cuvintele au nevoie de spatiu pentru a fi deslusite corect, au nevoie de semne insotitoare pentru a fi intelese. O regula implacabila face legea azi: orice schimbare in media duce la o schimbare pe plan cultural. Bibliotecile au fost si trebuie sa ramana acele alteliere in care se construiesc opinii, in care se intersecteaza notiuni si idei, in care se intrepatrund subiecte si pesonaje. Formurile online pot suplini cumva asta, internetul permite toate acestea la o viteaza si cu o versatilitate de exceptie dar piedem ceva din factorul apartenenta. Cand te duci la biblioteca prin fiecare carte imprumutata si adusa inapoi (in timp) iti arati participarea la acel sanctuar al cuvintelor. Am sentimentul ca bibliotecile celebreza civilizatiile intr-un manierea in care Discovery Channel ori internetul nu o poate face.

Memoria sociala este mai usor de construit pe internet – orice isi poate aduce contributia rapid – dar si mizeria, zgura este considerabila.

Pana la urma ce te face la o carte sa fluieri dupa ea?

Leave a Reply