saritura in-naltime

tapul ispasitor – nu cumva sunt eu?

Cativa amici au celebrat recent Yom Kippur – una din sarbatorile insemnate pentru poporul evreu mentionata in Vechiul Testament, Levitic 16. Privind spre religiozitatea lor si legatura cu unul din elementele simbolice prezente – tapul ispasitor-  mi-am adus aminte de ceea ce Dwight David Eisenhower a spus in timpul in care a fost General Comandant al Fortelor Aliate din Europa in timpul celui de-al doilea razboi mondial: “a cauta tapul ispasitor este cea mai usoara campanie de a vanatoare”. Ca militar si apoi politican (a fost al 34-lea presedinte al SUA) Eisenhower stia ce inseamna acest joc al cautarii vinovatului. A inteles asta si mai mult in anii 1950 cand a esuat in asumarea unei responsabilitati personale si a marcat intr-un fel inceputul declinului moral-spritual al natiunii americane.

Cand vine vorba despre o comunitate spirituala, biserica, te-a gandi ca atmosfera de acolo este diferita, o lume a adevarului, sinceritatii, a maturitatii si a integritatii relationale. Dar ego-ul, dorinta de intaietate, de reusita cu orice pret, toate cuplate cu imperfectiunea unui mecanism organizational definesc sincope in viata bisericii contemporane.

Ce sa ne facem cu atatea biserici ce sunt in declin, congregatii ce stagneaza – asta in cel mai bun caz – ori incep sa o ia la vale pe tobogan? Trebuie sa fie cineva de blamat si pentru asta nu? Exista un tap ispasitor, nu? Poate muzica de inchinare a fost prea zgomotasa ori prea lenta, scoala duminicala prea plictisitoare ori prea “colorata”, lejera. Ori poate pastorul a avut un mesaj prea intelectual ori prea subtire. In orice situatie se gaseste un tap ispasitor in exterior. Tapii ispasitori nu sunt iubiti desi ei abunda intr-o cultura compromisa moral.

Cand apar probleme in orice congregatie, indiferent de zona in care activeaza sau marimea ei, se cauta tapul ispasitor(uneori e turma) iar in acest proces exista victime colaterale si marturia crestina a comunitatii este afectata.

Din nefericire in astfel de situatii suntem prea ancorati in structura organizatiei numita biserica si mai putin in organismul ce este biserica. Se tinde spre o rezolvare tehnica si nu spre una spirituala. Cum ne dam seama de asta? Simplu, cand se iau hotarari mai mult pe baza unor statute de functionare si articole in defavoarea unor mentionari exprese din Cuvantul lui Dumnezeu. Au existat scapari de aplicare ale unor principii spirituale si acum se vor rezolvate prin articole de statut. In vremuri de criza spirituala daca nu exista o autoritate morala atunci orice subterefugiu statutar este o solutie imprefecta pentru ca vine sa reglementeze in parametrii tehnici ceea ce ar fi trebui sa fie rezolvat spiritual mai inainte.

Pavel amendeaza spiritul imatur al corintenilor si le propune: “Pe voi insiva cercetati-va daca sunteti in credinta. Nu recunoasteti voi ca Isus Hristos este in voi? ” (2 Corinteni 13:5).  Ceea ce el a stiut este faptul ca orice obicei bun, spiritual, cresterea duhovniceasca este de ordin personal si se raporteaza direct/personal la Domnul Isus Christos.

Cineva ii poate adresa pastorului local reprosul ca nu a crescut spiritual deloc sub pastorirea sa. Asta il afecteaza emotional pe pastor(il taie la inima) care accepta  raspunderea pentru ceea ce se intampla in timpul in care se ingrijeste de nevoile spirituale ale comunitatii respective. Dar pentru o persoana ce nu apare la intalnirile de rugaciune, ce ocoleste grupurile de studiu si apare doar pentru o ora saptamanala la biserica, nu este prea onest a muta cumva responsabilitatea cresterii sale persoanele doar pe umerii altora. Crestrerea sprituala este fundamental o chestiune personala ce are loc in interactiune cu altii.

Pavel spunea corintenilor: Nu este asa important cel ce planteaza sau cel ce uda ci Dumnezeu care face sa crasca (1 Corinteni 3:7). Cresterea spirituala are loc cel mai bine in comunitate, in interactiune cu cei preocupati de aceleasi scopuri. E drept aceste interactiuni poarta in ele un factor de risc si suferinta, cauzand uneori destula durere si suprasolicitand afecte emotionale, dar exista in acelasi timp o incarcatura spirituala ce poate fi fructificata. Ati auzit de vorba: sa nu risipim o astfel de criza, nu?

Exista multe similitudini intre conditiile prezente din NordAmerica si alte momente din istorie, in special relatate in cartile biblice. Stare generala a umanitatii se poate rezuma astfel: in pofida unor binecuvantari multiple si variate oamenii aleg sa ii intoarca spatele lui Dumnezeu. Privind spre istoria poporului evreu in astfel de situatii nu putem sa nu-l remarcam pe Ezechia care atunci cand a fost  intronat ca rege al poporului sau(era tanar chiar), a avut inima indreptata spre restaurarea pozitiei lui Dumnezeu ca centru al inchinarii personal-colective si standard al deciziilor luate.

In textul biblic din 2 Cronici 29 putem identifica patru lucruri pe care acesta le-a facut. In primul rand a redeschis portile casei lui Dumnezeu si i-a chemat pe oameni sa se pocaiasca si sa se intoarca spre Dumnezeu. Ezechia a facilitat accesul inaintea lui Dumnezeu. Apoi a actionat impotriva coruptiei morale ce ii cuprinsese si pe unii lideri religiosi. Iata mesajul sau puternic: “Acum sfintiti-va, sfintiti Casa Domnului Dumnezeului parintilor vostri si scoateti afara din Sfantul Locas ce este necurat.” (2 Cronici 29:5). Ezechia nu s-a oprit la declaratii; el a lucrat pentru a restabili suprematia Cuvantului lui Dumnezeu. “Au adunat pe fratii lor si, dupa ce s-au sfintit, au venit sa curete si Casa Domnului, dupa porunca imparatului si dupa cuvintele Domnului.” (v. 15). Avem nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu in fiecare zi a mersului nostru pe Pamant. Satan actioneaza fervent in a furniza tot felul de surogate sprituale pentru a inlocui in preocuparile noastre Cuvantul lui Dumnezeu.  In al patrulea rand Ezechia a chemat poporul sa se inchine in cadrul unei procesiuni extraordinare. “Toata adunarea s-a inchinat, au cantat cantarea si au sunat din trambite, pana s-a ispravit arderea de tot.“ (v.28)

Acestea au fost punctele de actiune ale lui Ezechia intr-un climat areligios. A binecuvatat Dumnezeu acest plan? Iata ce se mentioneaza: “A lucrat cu toata inima si a izbutit in tot ce a facut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Lege si pentru porunci, ca sa caute pe Dumnezeul sau.” – 2 Cronici 31.21 punctele sale de actiune pot consitui si astazi o schita pentru o reinnoire sprituala.

Fiecare crestin este invitat sa “creasca in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:18). Ba chiar mai mult sa nu uitam ca “fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu.” (Romani 14:12).  Chiar daca alti din jur incearca sa gaseasca vinovati in exterior, noi trebuie sa fim resposabili la nivel personal si ca beneficiari ai harului nespus de felurit al lui Dumnezeu sa fim plini de afectiune duhovniceasca fata de cei ce stau langa noi.

Asa ca inceteaza sa te plangi si sa gasesti vinovati. Uita-te in sus si ridica-te. Ai o chemare mare de a fi urmasul lui Christos in acest context sofisticat care are atata nevoie de un crestinism autentic, sincer, nemodificat, traind credinta responsabil si bucuros ca il slujesti pe Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor.

Leave a Reply