saritura in-naltime

pericolul oamenilor religiosi

Gandurile unor oameni au fost atat de pervertite, denaturate, si sunt atat de impietriti in sufletul lor incat se uita la negru si vad alb, se uita la rau si vad bine, se uita la Christos si vad intuneric.

Oameni de genul acesta ce folosesc un limbaj religios(uneori ales, pretios) de obicei intimideaza si se impun in colectivitati. Descrierea starii lor este facuta de Apostolul Pavel ce ii spune lui Timotei despre oamenii inselati si inselatori (2Timotei 3:13) – « oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi ».

In noaptea premergatoare crucificarii sale, Isus ii pregateste pe ucenicii din jurul Sau si cei ce vor veni apoi, despre pericolul rautatii intrumentate religios ori a religiozitatii intrumentate rau, cu gand dezbinator: “Au sa va dea afara din sinagogi: ba inca, va veni vremea cand oricine va va ucide sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu.” (Ioan 16:2).

Saul din Tars a fost un implinitor al acestor atentionari. Potrivit declaratiilor sale, religiozitatea sa l-a condus spre a “prigoni pina la moarte aceasta Cale, am legat si am pus in temnita barbati si femei”  (Fapte 22:4-5).

Saul cunostea traditia, doctrina stramoseasca mostenita de la inaintasi, era educat si invatat. Pentru a-si onora si dezvolta religiozitatea, el prigonea si persecuta, urmarea cu gand rau pe cei ce se inchinau lui Dumnezeu. El credea ca e bine si de fapt era profund gresit.

Isus a aratat si radacina pentru care aceste lucruri se intampla: “se vor purta astfel pentruca n’au cunoscut nici pe Tatal, nici pe Mine” (Ioan 16:3). Oamenii religiosi ce vor doar pastrarea unei doctrine si implinirea unei traditii stramosesti, sunt capabili de cele mai crude actiuni – istoria bisericii dovedeste inca asta. De ce? Pentru ca ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Dar sunt in Biserica ! Da, insa nu-l cunosc pe Dumnezeu.

  • Se mandresc cu evanghelizarile, cu succesele lor si au oameni care ii lauda; dar nu-l cunosc pe Dumnezeu.
  • Se alatura grupului de credinciosi si dobandesc pozitii de conducere pentru ca iubesc puterea, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu.
  • Se cred pastori si invatatori, vor sa fie numai ei auziti – pentru ca au priceput ca acesta este mecanismul bisericesc de indrumare si apreciere – dar nu-L cunosc pe Dumnezeu.
  • Ii hartuiesc pe alti lideri crestini invinuindu-i de fapte reprobabile, pentru ca nu-L cunosc pe Dumnezeu.
  • Cred ca adevarul sta in diplomatie si corectitudine politica potrivit cu spiritul timpului ce-l traiesc, pentru ca nu-L cunosc pe Dumnezeu.
  • Ei isi propun sa avanaseze personal intr-o ierarhie bisericeasca nu sa zideasca biserica, pentru ca nu-L cunosc pe Dumnezeu.
  • Ei isi afiseaza educatia, functia, promoveaza doctrine si traditii recunoscute, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Asta explica comportamentul lor si perseverenta lor in atitudini si fapte gresite. Nu-L cunosc pe Dumnezeu – asta este cel mai tragic lucru pentru ei si cei din jurul lor care le-au permis sa avanseze asa de mult.

Pentru cei care au considerat multa vreme ca nu au nici o problema, este greu acum sa gasesca solutii.

Cunoasterea lui Dumnezeu inseamna si ceea ce Pavel le spune filipenilor “lucrurile, cari pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba inca, si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa cistig pe Hristos, si sa fiu gasit in El, nu avind o neprihanire a mea, pe care mi -o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea, pe care o da Dumnezeu, prin credinta. Sa -L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui; ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la invierea din morti.” Filipeni 3:7-10

A-L cunoaste pe Dumnezeu si a fi cunoscut de El – cele doua fetze ale unei legaturi spirituale autentice.

Isus Christos prezinta o alta situatie incomoda, dezastruoasa, pentru oamenii religiosi : uimirea de care vor avea parte la finalul istoriei.

Matei 7.22-23 “Doamne, Doamne! N’am proorocit noi in Numele Tau? N’am scos noi draci in Numele Tau? Si n’am facut noi multe minuni in Numele Tau? Atunci le voi spune curat: ,,Niciodata nu v’am cunoscut; departati-va dela Mine, voi toti cari lucrati faradelege.“

Atentie la oamenii religiosi care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Atentie la cei care zic ca ei stiu cel mai bine. Atentie la cei ce pun pe umerii celor credinciosi poveri doctrinare pe care ei nu le pot purta si nici intelege.

Apostolul Ioan are un cuvant pentru toti “neprihanitii religiosi” ce considera ca nu au nevoie de pocainta: “Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intunerec, mintim, si nu traim adevarul. Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insus este in lumina, avem partasie unii cu altii; si singele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat. Daca zicem ca n’avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire. Daca zicem ca n’am pacatuit, Il facem mincinos, si Cuvintul Lui nu este in noi.”

Lumea are nevoie de pocainta pocaitilor. Aceaste este singura modalitate in care biserica se poate recupera dintr-un comportament indoielnic si continua sa-si implineasca menirea.

Leave a Reply