saritura in-naltime

fotbalu-i de muieri bre

Mi-am luat pulsul competitional si mi-am dat seama ca nu ma mai atrage fotbalul ca altadata. La “mondialul” brazilian m-am uitat la cateva meciuri inregistrate si cam atat… Sa fie de vina varsta? Apa (pe care-o beau acum)? N-as crede totusi ca relocarea-i pricina! Pentru ca nu-s nici 100% adopted canadian – fie si doar pentru ca nici hockey-ul nu-mi produce mare placere (cum am mai spus, mi-a luat ceva vreme sa vad puck-ul dupa care se alerga/patina, si-nca ma mai uit dupa el!)
In fine… Ascultam recent un interviu despre Campionatul Mondial de Fotbal, in care unul din invitati – un arbitru canadian de fotbal – a afirmat ca acest sport este pentru inselatori, este fundamentat pe a pacali adversarul (sau arbitrul – scopul scuza mijloacele!).
Afirmatia nu pare prea politicoasa, dar privind la cati joaca teatru pe teren tind sa-i dau dreptate. Atatia se dau loviti si cersesc o lovitura de pedeapsa sau eliminarea adversarului – care sa-i puna pe un trend victorios – incat iti vine sa iei telecomanda si s-o agiti pe post de stegulet sau cartonas, ori sa muti pe canalul de muzica. Da, de muzica, si nu pe cel religios (cum s-ar fi asteptat poate unii sa zic) pentru ca si acolo multi sunt/se dau loviti… ba unii chiar incearca “sa dribleze cu mana” (sa dea in alte sporturi, adica!)
Vorbeam cu un coleg irlandez, bun cunoscator de bere si fotbal, ca sportul copilariei noastre nu mai este ce era. Nu mai vezi placerea aceea de a juca de dragul miscarii, a ceea ce poti face cu o minge folosind piciorul, capul, viteza, talentul, agilitatea trupului.
Cei mai multi canadieni considera fotbalul un joc de “muieri” (femei), fara nimic barbatesc in el (ca hockey-ul spre pilda). De fapt, mai multe fete decat baieti vezi ca joaca fotbal (soccer) in parcuri, asa ca nu te mai miri ca la anul pe vremea asta aici in zona mea se va desfasura Campionatul Mondial de Fotbal feminin!
Mi-a ramas gandul la afirmatia ca fotbalul e fundamentat pe pacalire. S-a dus gentiletea britanica, ba uruguay-anul Suarez tot incearca sa introduca in “ecuatie” si nuante vampirice. Maine-poimaine daca ii vine o minge-n fata asta sparge besica de joc si apoi declara ca a vrut doar sa se ia in gura cu mingea! Dar – mai stii? – poate ca altii-l aplauda pe sportivul (?!) Suarez ca (“dorindu-si mai mult victoria”!) transpune cu patos in parametrii fotbalistici celebra declaratie a euroi-parlamentarului Mircea Diaconu: “Sa ma zbat, sa musc, sa rup, sa… tot ce trebuie!…” K-asa-i in fotbal! (de fapt nu mai e, Burleanu stie mai multe!)
Concluzie: sportul copilariei mele s-a modificat consumerist (nici n-avea cum sa scape) si de asta am ajuns sa-i dam lui Messi un trofeu ca sa-i dea bine la CV, ori sa citim prin jurnalele de sport – de fapt gazete de cancan – mai degraba cine si cum s-a imbatat, tuns si agatat la plaja. Cu jucatorii – produse de marketing si eroi de tabloide, nu-i de mirare ca si fotbalul (fie el si mondial) e tot mai putin sport si tot mai mult industrie! Or, cata poezie, cata bucurie, cata placere mai genereaza azi industria?!

Leave a Reply