saritura in-naltime

chi?toc de ganduri -1

Traiesc de ceva vreme in “Babilon” – cu toate avantajele si durerile de cap aferente unui mediu multicultural si polireligios. Zilnic ma intersectez cu oameni ce-s in multe privinte altfel decat mine: agnostici, musulmani, evrei, hindusi etc. Lucrez cu ei, discutam, ne ajutam, mai si radem (impreuna, dar si unii de altii!). Incerc sa-mi respect vecinatatile si sa-mi afirm valorile – clar si cat pot de senin. Uneori, mai abordam (fara patos, exprimandu-ne aprobari si nedumeriri) varii evenimente aflate pe masa bogata a mapamondului. Intre ele: evenimentele din Gaza sau Irak, care sunt privite prin fanta celor ce le dezbat pe marile bulevarde media (cu tot bagajul/balastul emotional-manipulativ). Fiecare poate usor sa faca, doar din parerile auzite, topul principalilor vinovati; din ce-am auzit eu, acestia ar fi: 1) evreii; 2) americanii; 3) crestinii.

Dezmortirea petrecuta in unele state arabe (cunoscuta drept “primavara araba”) a fost perceputa in randul analistilor moderati mai degraba o schimbare a unor lideri prafuiti, cu o noua linie dornica de afrmare si dispusa la alte compromisuri. “Schimbarea la fatza” n-a adus neaparat

o schimbare de substanta… discursurile merg in aceeasi directie, pe aceeasi binecunoscuta traiectorie antisemita (ce are efervescenta ei, si continua sa furnizeze argumente in amble tabere, prin presiunea ce o degaja). Dispre celalta parte nimeni nu a tipat cand sunitii si shiitii se dinamitau reciproc desi si atunci tot copii, tot femei, tot oameni mureau si erau maltratati. Numai ca probabil ere doar ceva local si cultural…Si ma opresc aici, ca si asa am spus cam mult despre distanta dintre ceea ce se vede in media si ceea ce se intampla pe (sub) mesele politicienilor.

?eherezada tese povesti in continuare pentru un Occident beat de autosuficienta

Din perspectiva socio-religioasa, islamul este intr-o perioada de expansiune internationala bine instrumentata si aprovizionata din cateva centre de infleunta ce pun in dificultate gandirea fluctuant-filosofica a emancipatilor occidentali (ce vor sa fie “politically correct” cu cei  care nu vor renunta niciodata la exprimarea violenta a unor politici incomode, daca nu exista supunere de buna voie).

Parerea mea este ca Islamul trebuie mereu citit intr-o cheia unitara, inchegata, ca un pachet religios-cultural-politic. Exista putine voci ce doresc o distinctie intre moschee si transee, intre sacralitate si secular, iar daca sunt admise acestea sunt facute si lasate doar pentru a seduce/aburi occidentalii. O minima masura de testare a tolerantei religioase in state declarate isalmice vorbeste de la sine. Adeptii altor religii nu sunt vazuti membri egali ai societatii guvernate de un regim bazat pe principii islamice. Desigur acolo poate exista un pluralism religios in discursul politic, dar nu in practica sociala.

O sumara introducere in istoria musulamna descopera ideea des sustinuta a expansiunii militare ce pleaca de la imaginea si vorbele profetului luptator Mahomed si militeaza pentru aducerea intregii lumii la numitorul comun al viziunii si constiintei islamice.

Cea mai usor raspandita metoda de a ajunge la un asemenea deziderat este razboiul sfant – jihad. Interesant ca cele trei religii monoteiste, iudaismul, islamul si crestinismul admit in traditia lor prezenta unui “razboi sfant”, numai ca in cazul iudeo-crestinilor acest conflict este mai mult spiritualizat, cu accente escatologice.

Nu prea am sesizat idei de spiritualizare ale jihadului in Coran. Ce se spune acolo este determinant si transant, se doreste a fi transpus faptic fara nuante pacifiste ori filosofic-metaforice. De ce? Pentru ca potrivit scrierii sfinte musulmane, cei care se implica in razboiul sfant vor fi rasplatiti. Iar aceste rasplati ademenesc si conduc spre violente temporale, cu tot apanajul lor de nebunie. Crestinii pot cadea si ei in astfel de capcane (ale unei religiozitati militant-belicoase), dar acestea sunt in cazul lor mai degraba izolate exceptii si nu regula.

Multi din cei ce se lasa atinsi de curentul pacifist-musulman invoca si admit pasaje aflate in sectiunea “capitolelor din Mecca” ale Coranului, scrise atunci cand Mahomed incerca prin persuasiunea cuvintelor sa cucereasca lumea. Capitolele din Coran ce apartin “perioadei din Medina” prezinta multe aluzii militare, razboinice, pentru ca parvin din perioada in care Mahomed a incercat preluarea prin forta a centrului Mecca. Conflictul, disonanta dintre aceste doua serii mari ce structureaza Coranul este greu de conciliat, si incercarea de imbinare duce invariabil la ascendentul “versetelor de la Medina” (cele mai militante) asupra celor pacifiste; iata asadar ca excursul in istoricul si interpretarea Coranului este mai mult decat necesar pentru a intelege si disocia.

Leave a Reply