saritura in-naltime

de o luna suntem mai saraci

Iubirea nu-i decat a sti / Sa te retragi in ceasul cuviintei / Cand clopotele cad pe cer / Si-ti cer luminile fiintei (I.Alexandru, Inceput de iubire)

Suntem datori sa nu uitam: de-o luna suntem mai saraci! Cristi Tepes a plecat in vesnicie sambata 12 decembrie 2015 (infarct la volan) si a fost inmormantat la Iasi miercuri 16 decembrie… (discreta, smerita, dureros de frumoasa plecare din lume la ceas frenetic de pregatiri pt sarbatorile de iarna!)

Acum, ca s-au mai estompat stupoarea si socul de a vorbi la trecut despre acest om foarte viu si cald in tot ce a facut si spus, nu putem sa nu acceptam ca avem talentul de a vorbi frumos/de bine aproape exclusiv post-mortem!!! O, de-am fi macar la fel de inceti in a vorbi de rau, pe cat suntem de retinuti in a vorbi (pe fata si-n viata) de bine!

Si pentru ca am inceput sa deprind(em) folosirea verbelor la trecut in ce-l priveste – desi omul traieste inca in amintire si-n arhive! – sunt dator sa astern si pe hartie cateva dintre multele ganduri si cuvinte pe care mi le-a dictat plecarea lui Cristi, si pe care n-am avut prilejul sa le spun pana acum…

Il stiu din 1992 – parca-l vad in comisia impresionanta care filtra candidatii pentru lucrarea indrazneata de radio crestin ce se prefigura la inceputul anilor ’90! Si nu-i uit bunavointa si incurajarea pe care mi le-a aratat atunci si de-atunci…

Sprijinul aratat acestei initiative de pionierat (mass-media evanghelica) consuna natural cu spiritul indraznet si curajos al lui Cristi Tepes – el insusi un pionier destelenind indraznet si ingenuu domenii virgine si inaccesibile gandului crestin pe-atunci: jurnalism de prestanta si competenta intr-o institutie-fanion precum Televiziunea Romana, unde a muncit si suferit ca sa transmita romanilor mesajele pe care inima plina de dragoste a Mantuitorului le comunica pulsatil inimii lui pe masura de iubitoare.

Fiecare material ramas de la el era muncit si trecut prin inima si gand, si-ntotdeauna purtator de intens mesaj cristic si plin de substanta evanghelica.

Apoi cine poate uita anii de prezenta constanta, in fiecare seara de luni, pe scena Teatrului de opereta Ion Dacian, inchiriata pt intalniri de neuitat cu tinerii aflati la varsta cautarilor si intrebarilor, si carora li s-a daruit pana la uitare de sine, si pentru care a mobilizat resurse si s-a consumat – ca de altfel pentru toate celelalte… Pentru ca a fost printre putinii pe care i-am cunoscut si care au avut totdeauna un umar de nadejde, un cuvant bun, un aport efectiv – fata de orice lucrare crestina si de cei angajati cu daruire in ele!

A fost un pionier in mass-media evanghelica de calibru, si-a fost jurnalistul crestin par excellence: profesionist dedicat in tot ce a facut – nu doar jurnalism TV, ci si audio (fiind un obisnuit colaborator al RVE Bucuresti), atent, favorabil si incurajator in general cu tot ce a avut de-a face cu propagarea Cuvantului prin media audio-video sau tiparita… Cristi a fost un inimos – era sensibil si vibrant in abordarea subiectelor, indiferent de magnitudinea lor; implicat si vocal cand era cazul, intotdeauna cu opinie verticala, fara sa menajeze greselile si optiunile eronate, dar cu multa intelegere pentru tot ce-i omenesc!

Intr-o tara in care toti ne pricepem si ne dam cu parerea, si ne-ntrecem sa (credem ca) dam raspunsuri, Cristi Tepes nu vorbea ca sa se afle-n treaba, el nu “vorbea discutii” – aproape-ntotdeauna si-n aproape orice domeniu se dovedea informat si avizat, mereu argumentat… ieseai imbogatit, sau macar intremat dintr-un dialog cu el! In plus, stia sa povesteasca – moldoveanul narator neobosit! – si cel mai important: stia sa puna intrebari, talent care nu-i doar deprindere profesionala, ci si har! Si cum de la el stiu vorba lui Noica (Cine te imbogateste, are autoritate asupra ta) pot spune – de ce abia acum? – ca tizul si confratele meu Cristi Tepes a avut autoritate asupra mea!

Asa cum am spus, exigenta lui profesionala nu-i dadea somn – isi trudea scenariile si productiile cu minutiozitate si spirit critic, manifestandu-se (nu doar in ceea ce-l priveste) ca un declarat inamic al prea-romanescului “merge si asa!”, tinand sus stachete si standarde de profesionalitate care afirmau “lucrul bine facut” cu mult inainte ca aceasta sintagma sa devina slogan prezidential! Preocupat sa infuzeze in audienta productii/materiale sanatoase, valoroase (de aici invat eu ca intr-o societate tot mai laicizata, nu doar ca jurnalist, ci si ca om/crestin trebuie sa fiu neobosit in promovarea valorilor Imparatiei – fara emfaza, sistematic, inteligibil, relevant, pasional!)

Risipitor de multa energie pozitiva, neobosit (aparent, pentru ca de fapt era tot mai obosit!), Cristi Tepes era un suflet de artist – sensibil si-n receptare si-n proclamare – si (cum altfel?) si prieten al artistilor (I.Alexandru, I.Pirosca, G.Buznea, I.Cernat etc.), iubitor de cantare si poezie crestina (Ioanid, Dorz) si el insusi adesea – ca un bun crestin – recitator si/sau interpret cu inima si har al poemelor si imnurilor crestine care i-au acompaniat trecerea prin lume!

Putea fi insa si grav, lucid si necrutator in abordarea critic/constructiva a diverselor aspecte ale comunitatii crestine evanghelice in care a crescut si functionat, suferind si actionand pentru normalizarea prestatiilor si raporturilor umane, ecleziale si/sau organizationale.

Da, se manifesta ca un boem adesea in cele pamantesti, dar pe cat de navalnic-invaziv-intempestiv-inevitabil (la modul prietenos si generos) si aparent imprastiat era uneori, pe atat de extrem de atent, constant serios si concentrat era in ce le priveste pe “cele de sus”!… extrem de “crestin” in abordari, si mai cu seama invariabil cristocentric!

Asa incat nu-i de mirare ca a fost de-o modestie si-un altruism rare (e de mirare cum credem noi ca putem fi altfel, si sa ne mai numim crestini!): nu s-a autopromovat, nu s-a plans, nu s-a compromis, nu s-a autoelogiat, n-a urmarit avantaje pentru sine – nu uit inima sa calda pentru RVE, pentru Liga Bibliei, pentru micile/multele cauze si drame individuale in care s-a implicat de parca erau rudele sale de sange! A atras catre fiecare dintre acestea atentie, resurse, a mobilizat eforturi si rugaciuni, a pus mana/umarul, a cheltuit timp si resurse – s-a cheltuit pe sine cu generozitate si lepadare de sine absolut impresionante!

A fost un prieten – intotdeauna cu un cuvant bun si-o fata senina, cu acea lejeritate a dialogului care venea dintr-o inima buna… parca-l aud binecuvantandu-te la telefon – fara fereala, indiferent unde s-ar fi aflat!

Repet: A fost un sustinator neobosit al lucrarii RVE, pe care a incurajat-o, a sprijinit-o si in care s-a implicat adesea cu bunavointa si competenta… De fapt cred ca nu gresesc daca afirma ca – in afara de Domnul Isus – Cristi a fost cel mai constant, generos, cald si sincer prieten al RVE (cel putin noi cei din Bucuresti asa simtim!)

Si ma opresc aici, pentru ca n-am cum sa epuizez o trecere atat de rodnica in cateva secunde, si pentru ca vreau sa evit pe cat posibil sa declin la trecut verbul “a fi”, in ce-l priveste pe Cristi Tepes (care orice s-ar zice acum traieste total!)

Oricat de inexpresive, boante sau plate, nu-s cuvinte de complezenta, ci reiesite natural din mica noastra istorie impreuna, din nenumaratele noastre intalniri si dialoguri, colaborari specifice ori intersectari conjuncturale… sunt doar cateva idei in care incerc sa ordonez (fara sa reusesc) chipul care vreau sa-mi ramana in minte si-n inima pana il voi reintalni pe Cristi Tepes! El ne-a lasat pe maini bune… sa nu le ignoram…

Si mai vreau sa spun un lucru: este acesta unul din acele momente rare in care e bine sa ne reamintim cat suntem de trecatori, in care sa ne punem problema si sa ne ordonam trairea in lumina vesniciei, si sa lucram cat putem de neobosit si de angajat si entuziast, “ca pt Domnul”, exploatand la maximum fiecare secunda – pentru ca oricine (chiar si neprietenii) sa poata spuna dupa noi macar atat cat/cum incercam noi sa (mai) spunem despre Cristi, la despartirea vremelnica de cel ce ne-a fost prieten si partener de lucru!

Cristi Pavel – Bucuresti, 2016

PS

Nu puteam plasa aceste randuri sub un motto mai potrivit, desprins din creatia unuia dintre mentorii lui Cristi Tepes (Ioan Alexandru), si care subsumeaza trecerea prin lume a omului si jurnalistului crestin de care ne-am despartit de-o luna, plasand-o sub semnul… inceputului: ce-a trait el aici printre noi a fost iubire… care nu-i decat umbra si inceputul desavarsirii ce-o va cunoaste-n Cerul ce l-a cerut vremelnic, si-n care ne asteapta – ca sa fim totdeauna cu Cel pe care vreau sa cred ca-L iubim macar atat cat L-a iubit si Cristi!!!

Leave a Reply